Litigiul fraților Micula: Guvernul ia în discuție consecințele unui proces care ar putea băga România în FALIMENT
Guvernul discută în ședința de miercuri consecințele asupra României ce curg dintr-o hotărâre a Tribunalului Uniunii Europene din 18 iunie 2019 privind litigiul fraților Ioan și Viorel Micula și companiilor acestora cu statul român, respectiv posibilitatea intrării țării în default.
„Ar exista posibilitatea extrem de gravă a activării clauzelor de cross-default pe toate împrumuturile suverane – putând atrage astfel intrarea în default a României. De altfel, riscul de executare silită va putea apărea și în România, întrucât în dosarul de contestație la executare nr. 15755/3/2014 instanța a dispus repunerea pe rol și a acordat termen pentru 4 septembrie 2019”, arată documentul pe care ministrul Finanțelor Eugen Teodorovici îl va prezenta Executivului.
Speța privește un șir de procese în care statul român a fost acționat în instanțe internaționale de către de cetățenii suedezi Ioan și Viorel Micula și societățile European Food S.A., Starmill S.R.L., Multipack S.R.L. împotriva României, în temeiul Acordului privind promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor între Guvernul României și Regatul Suediei.
Procesul a fost deschis în anul 2005 la ICSID, Curtea de Arbitraj de pe lânga Banca Mondială, cea mai înaltă instanță judecătorească pentru litigiile economice.
Frații Ioan și Viorel Micula, care au și cetățenie suedeză, au susținut că statul român nu și-a respectat angajamentele referitoare la protecția reciprocă a investițiilor cuprinse în acordul bilateral dintre Suedia și România. Prin semnarea acestui acord bilateral, România s-a angajat să protejeze investițiile suedeze făcute pe teritoriul statului român și, în acest context, să creeze și să mențină condițiile favorabile pentru investițiile efectuate de investitorii suedezi, precum și să protejeze pe teritoriul său aceste investiții. Reclamanții au solicitat despăgubiri materiale în valoare de aproximativ 613 milioane euro, prejudiciu efectiv, și dobânzi calculate la o rată de ROBOR plus 5%.
Cititi mai multe www.mediafax.ro