Limita pe care un tribunal din România o pune libertății de exprimare pe Facebook. Amendă usturătoare pentru injurii și expresii jignitoare
Un bărbat din Brăila a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că în luna mai a anului trecut a jignit mai multe persoane pe Facebook. Sancțiunea aplicată de polițiști a fost contestată la Judecătoria Brăila, dar instanța a decis să mențină pedeapsa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Decizia Judecătoriei Brăila de la finalul anului trecut nu este definitivă.
Persoana sancționată a încercat să scape de amendă invocând printre altele că nu avea cont de Facebook în momentul apariției injuriilor.
Totuși, după ce au analizat toate probele de la dosar, judecătorii brăileni au decis să mențină pedeapsa inițială.
„Având în vedere elementele prevăzute de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, precum și faptul că prin injuriile aduse persoanelor respective, injurii greu de redat în cuvinte, a fost lezată demnitatea și onoarea acestora, instanța apreciază că sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei săvârșite, iar odată executată, este aptă să responsabilizeze petentul și să-l determine ca pe viitor să-și corecteze conduita socială. Având în vedere toate considerentele expuse, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat, în temeiul art. 34 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată și va menține procesul-verbal ca fiind legal și temeinic întocmit”, se arată în decizia Judecătoriei Brăila.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro