Home Actualitate Liiceanu i-a trimis IPS Daniel o carte c...
Actualitate

Liiceanu i-a trimis IPS Daniel o carte cu dedicație în care se referă la "târârea" BOR în campanie - FOTO

Gabriel Liiceanu i-a trimis Patriarhului Daniel cel mai recent volum al său, intitulat "Fie-vă milă de noi! și alte texte civile", cu o dedicație-autograf în care scriitorul face referire la "târârea" Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în campania electorală pentru alegerile prezidențiale.

Cartea “Fie-vă milă de noi! și alte texte civile”, apărută recent la editura Humanitas, i-a fost trimisă de către Gabriel Liiceanu, joi, Patriarhului Daniel, potrivit unei informații postate pe una dintre paginile oficiale de Facebook ale editurii.

Pe această pagină de Facebook a fost postată și o imagine cu dedicația-autograf pe care Gabriel Liiceanu i-a trimis-o Patriarhului Daniel: “Preafericitului Părinte Daniel, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, și tuturor preoților care, în aceste zile, consideră rușinoasă și nu acceptă târârea Bisericii noastre în alegerile prezidențiale”.

Cartea “Fie-vă milă de noi! și alte texte civile” cuprinde texte care au fost scrise de pe poziția unui membru al “societății civile” în perioadele în care “febra organismului social a atins în țara noastră grade paroxistice”, potrivit descrierii volumului de pe site-ul Humanitas.

“Intelectualul român trăiește nevrotic și dramatic, prins între tentația de a gesticula vehement pe scena publică și cea de a trânti, scârbit, poarta istoriei și de a se încuia în camera lui. Mereu am avut, ca români, ceva de înfruntat, de îndreptat, de luat de la capăt. Trăim, epuizant, o stare de insurecție cetățenească. Bolnava noastră Românie, cu șmecherii, lichelele sau incapabilii care au condus-o periodic, ne-a cerut, de prea multe ori, să nu uităm că suntem «cetățeni» și «români». Visez o Românie de care să nu trebuiască să-mi aduc aminte mai mult de o dată la patru ani”, spune Gabriel Liiceanu, într-o declarație postată pe același site.

Biserica Ortodoxă Română a fost criticată de mai multe ori în ultimele săptămâni că s-a implicat în campania pentru prezidențiale în sprijinul PSD, în presă fiind difuzate mai multe înregistrări în care preoții îndemnau explicit la vot în favoarea lui Victor Ponta.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună