Lidl reduce vineri prețurile produselor cu până la 50% cu ocazia Black Friday
Retailerul german Lidl reduce prețurile la echipamente de gătit și alte produse electrocasnice cu până la 50% în ziua de Black Friday, 29 noiembrie.
Compania va reduce tarifele la următoarele produse: aparate pentru gofre, plite electrice pentru clătite, seturi fondue, friteuze, grătare, mașini de făcut gogoși, console de jocuri, aparate de popcorn și aparate de masaj pentru zona cervicală.
Lidl are în prezent o rețea de 168 de magazine. De la începutul anului, retailerul a deschis magazine în București, Bacău, Caracal, Cluj, Constanța, Galați, Mangalia, Piatra Neamț, Târgu Mureș, Urziceni, Galați, Alba Iulia, Pitești și Iași.
Lidl a intrat pe piața locală în 2010, când a preluat, de la grupul Tengelmann, cele aproximativ 100 de magazine de discount Plus. Potrivit unui raport al Consiliul Concurenței, Lidl se situează pe locul trei într-un top al marilor retaileri, după vânzările de anul trecut, fiind depășit de Kaufland și Carrefour. Următorii în top sunt Real, Auchan, Penny&XXL, Mega Image, Cora, Profi și Billa.