Home Actualitate Liceenii interesați de economie mai au l...
Actualitate

Liceenii interesați de economie mai au la dispoziție 5 zile pentru a se înscrie în programul gratuit de pregătire pentru selecția lotului României la Olimpiada Internațională de Economie

Liceenii interesați de economie pot să se înscrie până la finele lunii septembrie la ediția din acest an școlar a programului gratuit de pregătire pentru selecția lotului României la Olimpiada Internațională de Economie (International Economics Olympiad - IEO), organizat de…

Liceenii interesați de economie mai au la dispoziție 5 zile pentru a se înscrie în programul gratuit de pregătire pentru selecția lotului României la Olimpiada Internațională de Economie
Liceenii interesați de economie mai au la dispoziție 5 zile pentru a se înscrie în programul gratuit de pregătire pentru selecția lotului României la Olimpiada Internațională de Economie · Foto: Business Magazin

Liceenii interesați de economie pot să se înscrie până la finele lunii septembrie la ediția din acest an școlar a programului gratuit de pregătire pentru selecția lotului României la Olimpiada Internațională de Economie (International Economics Olympiad – IEO), organizat de Centrul Român de Excelență în Economie (RECE).

Înscrierile sunt deschise către elevi din toată țara și se fac pe website-ul RECE. 

Olimpiada Internațională de Economie (IEO) este competiția oficială de economie la nivel mondial, echivalentul olimpiadelor internaționale de matematică sau fizică. România participă din 2018, prin programul de selecție și formare conceput de RECE. În acest an, România a ajuns pe locul 15 între țările participante la IEO.

RECE pregătește și coordonează loturile olimpice care participă la Olimpiada Internațională de Economie, precum și la competițiile la Australasian Economics Olympiad  (AAEO) și World Economics Cup  (WEC). Programul este conceput, împreună cu parteneri din mediul privat și instituții (BCR, ASE – Facultatea de Administrare a Afacerilor în Limbi Străine (FABIZ); EY; BNR; BVB, casa de avocatură Biriș Goran).

Pregătirea este gratuită, iar selecția elevilor se face printr-un proces riguros  și etapizat.
„Programul nostru le oferă liceenilor din toată țara acces la o experiență academică de prestigiu internațional, cu profesori și parteneri din mediul universitar și economic. Elevii beneficiază de pregătire gratuită, studii de caz reale și contact direct cu experți din instituții precum BNR, EY sau BCR – o oportunitate rară în România, de a combina performanța academică cu experiența practică. De aceea îi încurajez pe elevi să se înscrie, să participe la această experiență formatoare. Chiar dacă nu vor fi selectați în lotul olimpic, vor învăța lucruri care îi vor ajuta pentru toată viața”, a declarat Anna Alexandra Dache, inițiatoarea programului.

Calendarul etapelor de selecție pentru IEO:

  • 20 martie – examen de calificare la nivel de școală
  • 27 martie – selecție regională
  • 15–17 aprilie – finala națională și training camp (BCR HQ, București)
Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună