Libertarienii români cer desființarea salariului minim și eliminarea leului ca unic mijloc legal de plată
Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib) a lansat Manifestul Libertarian, inspirat de ideile Școlii Austriece de Economie, cerând modificarea Constituției și schimbarea legislației pentru reducerea drastică a rolului statului în toate sectoarele economiei.
SoLib propune degrevarea statului de funcții și atribuții și transferarea lor către comunitățile locale, reducerea la minim a personalului din administrația publică centrală și locală, reforma codurilor de procedură din sistemul juridic, desființarea contribuțiilor obligatorii la asigurările de sănătate și la sistemul public de pensii, precum și privatizarea spitalelor publice și a școlilor de stat.
În învățământ, libertarienii români propun desființarea obligativității acreditării de către stat a instituțiilor de învățământ și a programelor de studii, reducerea obligativității învățământului public la 4 ani și reducerea la minim a finanțării educației din fonduri publice (vouchere educaționale în cazul celor care fac dovada lipsei de posibilități materiale).
În sănătate, propunerea lor este ca fiecare individ să poată opta pentru un anumit pachet de servicii medicale în funcție de starea sa de sănătate și de suma pe care dorește să o aloce, iar pentru a asigura un nivel minim de asistență medicală celor cu venituri insuficiente sau pentru servicii de urgență, statul să finanțeze direct pacientul.
SoLib consideră că “piața românească a muncii este una dintre cele mai obstrucționate și inflexibile din Europa”, din cauza salariului minim, a dificultății de concediere, a reglementării orelor suplimentare și a regulilor de securitate a muncii. În consecință, se propun eliminarea prevederilor privind salariul minim și “abrogarea reglementărilor care descurajează în prezent angajarea forței de muncă”.
În fine, în domeniul fiscal, libertarienii cer interzicerea prin Constituție a împrumutului de către stat, taxe mai mici și mai puține și eliminarea statutului de unic mijloc legal de plată deținut de leu – “cu alte cuvinte, desființarea monopolului producției de monedă al băncii centrale, concomitent cu restituirea libertății cetățenilor de a-și alege moneda convenabilă”.
“Soluțiile pe care le propunem pot fi rezumate astfel: dacă vrem să ne fie bine fiecăruia dintre noi, trebuie să micșorăm puterea statului. Cu cât statul este mai mic, cu atât este mai important individul; cu cât statul decide mai puține lucruri pentru toată lumea, cu atât fiecare dintre noi poate decide mai mult pentru el însuși”, a declarat Claudiu Năsui, președintele SoLib și unul dintre autorii Manifestului Libertarian.
Societatea pentru Libertate Individuală (SoLib) este o organizație înființată în 2010, fără afiliere politică, a cărei misiune este promovarea principiilor libertății și proprietății private. SoLib, conform prezentării pe care și-o face, “își propune să schimbe cultura ideologică a unei societăți încă puternic afectată de trecutul comunist, în care mecanismele pieței libere nu sunt complet înțelese”.