Home Actualitate Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii:...
Actualitate

Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii: Urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare a indemnizațiilor

Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat, joi, înaintea ședinței de Guvern, că urmează să propună Guvernului o variantă de plafonare a indemnizațiilor pentru mame, afirmând că există o practică de a majora artificial aceste indemnizații, inclusiv prin vânzarea de locuințe.

Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii: Urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare a indemnizațiilor
Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii: Urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare a indemnizațiilor · Foto: Business Magazin

”Introducerea plafonului peste o sumă de 8.000 de lei nu afectează mai mult de 3% dintre cei care primesc aceste indemnizații, dar oprim o practică ce tinde să devină foarte periculoasă pentru bugetul de stat. La ora actuală suntem în analiză și urmează să propunem guvernului o variantă de plafonare”, a spus Lia Olguța Vasilescu la începutul ședinței de Guvern.

Ea a ținut să dea exemplu de țări din Uniunea Europeanăcare nu plătesc deloc indemnizația, printre care Marea Britanie, Olanda, Luxembrug, Grecia, Irlanda, Malta. Ea a precizat că în alte țări indemnizația se acordă, dar media este de 500 de euro/lună. țara europeană care plătește cea mai mare indemnizație pentru creșterea copilului este Germania, dar doar în anumite condiții, unde ajunge la 1800 de euro/lună.

”În România am ajuns în situația în care pentru o astfel de indemnizație se plătește și 35.000 de euro/lună pentru o singură persoană. După ce anul trecut s-a scos plafonul, care era de 3400 lei, am observat că în primele luni ale anului s-a plătit cât pentru întreg anul trecut și devine o practică să se plătească salarii mai mari de angajatori în ultimele luni de sarcină, astfel încât și cuantumul indemnizației să crească sau, fiindcă se calculează la venit, se fac vânzări de imobile și automat indemnizația este mai mare”, a adăugat Vasilescu.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro 

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună