Lia Olguța Vasilescu: Cred că trebuie să organizăm și noi un miting. Noi, "ciuma roșie"
Lia Olguța Vasilescu, ministrul Muncii, susține că filialele PNL și USR din întreaga țară se pregătesc să aducă membri de partid în București la protestul de duminică, precizând că este momentul ca și PSD să iasă în stradă.
“Am văzut în strada oameni care susțin instituțiile de forță. Instituții care vor nu doar să aplice legea, ci să facă legea! N-ar trebui să-i vedem și pe ceilalți? E un miting “organizat spontan” duminică. Filialele PNL și USR din întreaga țară se pregătesc temeinic să aducă în București cât mai mulți membri de partid. Numai naivii cred că politicul nu e implicat în demonstrațiile de stradă. Toți politicienii lor sunt acolo. Eu cred că ar trebui să organizam și noi un miting! Noi, “ciuma roșie”, care aplicăm cel mai bun program de guvernare de până acum. Pentru că aici mă despart în opinii de Liviu Dragnea. A venit momentul să vorbim și noi! Cred că trebuie să ieșim în strada! Parlamentul e sufrageria unor domni și doamne fără locuință momentan și avem senzația că îi deranjăm când venim dimineața la serviciu. Și par și un pic stresați că nu au avut unde sa facă duș”, a scris ministrul Muncii pe pagina sa de Facebook.
Lia Olguța Vasilescu susține, în mesajul postat, că tehnocrații “s-au activat puternic” pentru a reveni la guvernare. Ministrul susține că incendiul din Bamboo a fost o manipulare, menită să schimbe guvernul.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro