Leo Iorga a fost externat, după operația de extirpare a unei tumori cerebrale
Solistul Leo Iorga a fost externat, marți, în jurul orei 16.30, de la Spitalul Monza din Capitală, unde a suferit, în 9 mai, o operație pe creier pentru extirparea unei tumori de trei centimetri, a declarat pentru MEDIAFAX conducerea spitalului.
Leo Iorga a fost operat vineri, timp de aproximativ trei ore, pentru extirparea unei tumori cerebrale de trei centimetri, ce a fost înlăturată complet.
Sâmbătă, medicii anunțau că solistul era în stare bună, a fost mutat de la terapie intensivă și că, în aproximativ două săptămâni, va putea să își reia activitatea.
În funcție de analizele anatomo-patologice, oncologii vor stabili dacă și pentru ce perioadă este necesară radioterapia. Ulterior, la aproximativ o lună, se va reface un RMN de control. Pe lângă tratamentul medicamentos pentru edemul cerebral, parte din recuperare va fi gimnastica medicală și kinetoterapia, mai spuneau medicii.
Echipa de la Brain Institute din Spitalul Monza care l-a operat pe Leo Iorga a fost formată din: dr. Sergiu Stoica (neurochirurg), dr. Mihai Crăciun (neurochirurg) și dr. Anca Vișan (neuro-anestezist).
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro