Legea privind conversia creditelor în franci elvețieni, la cursul istoric, declarată neconstituțională de CCR. Cum pot fi plătite acum ratele la creditele vizate
Președintele CCR Valer Dorneanu a anunțat marți că legea care ar fi permis persoanelor cu credite în franci elvețieni să-și convertescă în lei datoria la banci, a fost declarată neconstituțională deoarece încalcă principiul bicameralismului.
“Nu se poate face conversie la data la care s-a luat creditul. Solutia la data incheiererii contractelor e gresita. Principalul motiv pe care am respuns acesasta lege e încălcarea principiului bicameralismului”, a anunțat Dorneanu.
Potrivit președintelui CCR, Valer Dorneanu, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a stabilit că legea este neconstituțională cel puțin din două mari motive.
Primul motiv menționat de Dorneanu ține de „încălcarea gravă a principiului bicameralismului” în sensul că între propunerea legislativă care a început la Senat și până la actul adoptat de Camera decizională există o diferență substanțială.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro