La trei ani de la tragedia din maternitatea Giulești au apărut primele concluzii. Spitalul și asistenta trebuie să plătească daune de 4,3 mil. euro
Spitalul "Panait Sârbu" și asistenta medicală Florentina Cîrstea trebuie să plătească daune de peste 4,3 milioane de euro familiilor celor șase nou-născuți care au murit în incendiul de la Maternitatea Giulești și familiilor celorlalți cinci copii care au suferit arsuri grave.
Instanța Judecătoriei Sectorului 6 a pronunțat, marți, sentința în dosarul incendiului de la Maternitatea Giulești, în urma căruia șase bebeluși au murit și alți cinci au suferit arsuri grave.
Judecătorul Bogdan Gavrilă a dat o singură decizie de condamnare la închisoare cu executare în acest dosar, respectiv în cazul asistentei Florentina Cîrstea, care era de serviciu în ziua incendiului în salonul de Terapie Intensivă nou-născuți, din cadrul Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giulești.
Asistenta Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani și două luni de închisoare pentru ucidere din culpă și la cinci pedepse de câte zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani și două luni.