La doar o lună de mandat, ministrul Răzvan Cuc "vânat de Opoziție" în Parlament pentru autostrăzi
PNL și PMP au depus la Camera Deputaților o moțiune simplă prin care cer demisia lui Răzvan Cuc. Aceasta va fi dezbătută de către deputați, pe 1 aprilie, ora 16.00, iar votul va fi dat în plenul de pe 3 aprilie. Opoziția îi reproșează ministrului Transporturilor lipsa de autostrăzi.
„În conformitate cu articolul 112 din Constituția României și a articolelor din regulamentul Camerei Deputaților, vă înaintm moțiunea simplă -Mandatul ministrului Cuc, cu numărul trei este unul de nota trei-, inițiată de deputații PNL și PMP. Poate sunteți surprinși că la o lună de la preluarea mandatului de ministru al Transporturilor de către domnul Răzvan Cuc, opoziția a decis să sancționeze cu o moțiune simplă activitatea ministrului Transporturilor. Citind însă textul moțiunii simple veți constata că există motive suficiente care legitimează demersul nostru. Într-o lună de mamdat, două domenii strategice pentru economia României, mă refer la sectorul feroviar și sectorul aerian se află într-o criză fără precedent din cauza unor decizii iresponsabile în ceea ce privește managementul acestor sectoare”, a anunțat deputatul PNL Lucian Bode, în plenul de miercuri.
Biroul permanent a decis ca moțiunea simplă intitulată „Mandatul Ministrului Cuc cu numărul trei, este unul de nota 3!”, să fie dezbătută în plenul Camerei Deputaților luni, 1 aprilie, urmând ca votul să fie dat pe 3 aprilie.
„PSD s-a evidențiat în ultimii ani pentru modul în care numește în Guvern numai persoane care nu trec de un anumit nivel de expertiză și competență. Se pare că ministrul Răzvan Cuc îndeplinește toate condițiile cu brio, fiind numit de trei ori ministru. Remaniat în octombrie 2017 pentru incompetență, confirmată prin faimosul raport al lui Darius Vâlcov care trecea un mare ZERO în dreptul realizărilor ministrului Cuc, iar acum, același incompetent conduce astăzi Ministerul Transporturilor.
O țară întreagă speră că a treia oară este cu noroc și că actualul ministru va înțelege că a fost nominalizat în această funcție pentru a munci în folosul și spre binele românilor și al României și nu al partidului mamă. Acest Cuc al PSD-ului nu este decât un ministru care s-a remarcat prin faptul că în toate mandatele sale nu a făcut niciun km de autostradă, ci a inaugurat ce au construit alții, fapt pe care și l-a asumat cu o doză de mândrie, declarând în fața unei țări întregi că nu promite niciun kilometru de autostradă. Și s-a ținut de cuvânt. Cel mai probabil, aceasta a fost singura declarație sinceră și singurul adevăr spus de un ministru al tuturor guvernelor PSD”, arată partidele de Opoziție în textul moțiunii simple.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro