La ce să fii atent când îți cumperi o locuință? Sfaturile unuia dintre consultanții cu cea mai mare experiență pe piața rezidențială
Contează în ce perioadă a anului iei decizia de a-ți cumpăra o locuință? Care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont înainte de a da banii pe o casă sau un apartament? Cum știi dacă prețul…
Contează în ce perioadă a anului iei decizia de a-ți cumpăra o locuință? Care sunt cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont înainte de a da banii pe o casă sau un apartament? Cum știi dacă prețul cerut de dezvoltator sau proprietar este cel corect?
Sunt câteva dintre întrebările pe care, cu siguranță, orice potențial cumpărător de locuință care se află în pragul achiziției și le pune cu teamă și cu multă incertitudine.
Gabriel Voicu, vicepreședintele companiei de consultanță imobiliară SVN România și unul dintre consultanții cu cea mai mare experiență pe piața rezidențială, a răspuns la aceste întrebări în cadrul celui mai recent webinar Real Estate. Real Talk, realizat de Storia.ro în parteneriat cu Business MAGAZIN.
„Locuința o cumperi când ai o nevoie reală și o poți satisface financiar. Nu contează când anume faci achiziția. Trebuie să cumperi când simți că ai găsit locuința potrivită pentru tine. Nu există un sezon potrivit sau un an mai bun ca altul. Nu vom mai avea fluctuațiile pe care le-am văzut în 2009-2010 și nici fluctuații de la toamnă la iarnă nu vedem”, a spus Gabriel Voicu.
O etapă extrem de importantă din procesul de achiziție o reprezintă documentarea, peste care nici un viitor cumpărător nu ar trebui să sară. Câteva criterii – precum renumele dezvoltatorului, al constructorului, zona în care se află casa sau apartamentul, calitatea construcției, finisajele folosite, facilitățile disponibile – sunt primordiale pentru bunăstarea vieții de locuitor în viitorul cămin.
„Unele criterii sunt subiective, dar toată lumea trebuie să fie atentă de la cine cumpără și cine construiește. Sunt șanse reduse, spre zero, să ai probleme cu un imobil construit de o companie mare, cu renume. În plus, clienții trebuie să fie cât se poate de atenți și la detalii precum finisajele sau izolația termică. Sunt extrem de importante.”
În situația în care cumpărătorul nu are expertiză în zona construcțiilor și nu își poate da seama de calitatea lucrărilor, există oricând opțiunea de a apela la un specialist care să verifice calitatea construcției. În cazul unui imobil cumpărat în stadiul de proiect, procesul de construcție poate fi urmărit pas cu pas în evoluție.
În ceea ce privește prețul, și aici documentarea este foarte importantă, iar Gabriel Voicu a oferit câteva ponturi pentru cei aflați în această etapă.
„Pentru a analiza prețul corect, trebuie să faci research (cercetare, documentare – n. red.). Faci o comparație cu ce mai poți cumpăra la același preț. Pe scurt, iei prețul de la concurența directă, prețul altor dezvoltatori din zonă sau al apartamentelor vechi, cu aceleași caracteristici. Diferența între cele noi și cele vechi nu văd să fie mai mare de 20%”, a adăugat Gabriel Voicu.
Pentru cei care ezită între a-și cumpăra un apartament și a-și construi o casă de la zero, vicepreședințele SVN România atrage atenția că achiziția unui teren și ridicarea unei case sunt procese anevoioase, care nu se potrivesc tuturor oamenilor. Nu e un proces facil oricui să construiască o casă, așa că sfatul este ca aceia care preferă confortul să opteze pentru un apartament mai degrabă decât pentru o casă pe pământ.
Citiți mai multe despre tendințele de pe piața rezidențială și evoluția prețurilor la locuințe în 2022 în celelalte articole rezultate în urma webinarului Real Estate. Real Talk by Storia.ro, care l-a avut ca invitat pe Gabriel Voicu, vicepreședintele companiei de consultanță imobiliară SVN România.
Storia.ro e platforma de imobiliare cu cele mai multe anunțuri din piață – peste 200.000. Lansată de OLX, aceasta primește peste 5 milioane de vizite lunar, putând fi accesată atât de pe desktop, cât și prin aplicațiile de iOS, Android și HUAWEI. Prin adăugarea KIWI Finance în portofoliul OLX Group, utilizatorii Storia.ro pot beneficia gratuit de serviciile profesioniștilor pentru a identifica cea mai bună soluție de credit ipotecar.