La 20 de ani, a pornit ca cizmar o mică afacere. Astăzi, compania valorează peste 14 miliarde de euro
Cea mai mare companie producătoare de echipamente sportive, cu afaceri anuale de circa 14 miliarde de euro, Adidas are printre componentele succesului său povestea rivalității dintre doi frați, iar fondatorul său, Adolf „Adi“ Dassler, a început să fabrice cunoscuții pantofi sport în spălătoria mamei sale.
Totul a început în 1920, când Adi Dassler, un cizmar de doar 20 de ani, a început să producă propriii pantofi sport cu obiectivul de a oferi fiecărui atlet cea mai bună încălțăminte pentru disciplina sa. Patru ani mai târziu a intrat în afacere și fratele său mai mare, Rudolf Dassler, iar împreună au creat Fabrica de Pantofi a Fraților Dassler (Gebruder Dassler Schuhfabrik) cu „sediul“ în spălătoria mamei lor. Deși au întâlnit numeroase impedimente din cauza furnizării precare de energie electrică, frații Dassler au cunoscut rapid succesul și, înainte de Al Doilea Război Mondial, au ajuns să vândă circa 200.000 de perechi de pantofi. La mijlocul anilor 1930, Dassler făcea 30 de perechi de pantofi diferiți pentru 11 sporturi, având circa 100 de angajați. La Olimpiada de Vară din 1936, compania celor doi i-a asigurat ghetele atletului afro-american Jesse Owens, care urma să câștige patru medalii de aur. Evenimentul a adus recunoaștere companiei, aceasta urmând să primească cereri de pantofi sport din toată lumea.
Ruptura dintre frați s-a produs în timpul războiului, când cei doi nu s-au pus de acord cu privire la strategia firmei. Rudolf și-a deschis o nouă firmă – Ruda – ulterior redenumită Puma, iar pe 18 august 1949 Adi Dassler a fondat Adidas AG. Când au hotărât să se separe, în 1948, orașul s-a divizat, locuitorii devenind loiali unuia sau celuilalt dintre principalii angajatori din urbe. În scurt timp, Adidas a devenit o afacere mai mare și mai profitabilă decât Puma.
O mare greșeală a lui Rudolf Dassler, de care fratele său a profitat din plin, a fost divergența avută cu antrenorul echipei de fotbal germane. Acest lucru a permis companiei concurente să sponsorizeze Germania la Cupa Mondială de fotbal din 1954, echipa câștigând finala împotriva Ungariei purtând ghete Adidas. Victoria a adus mărcii o publicitate imensă, Adi Dassler fiind prezent în toate ziarele. În paralel, antreprenorul s-a specializat pe nișa de înscălțăminte sportivă și a încercat continuu să le îmbunătățească; una dintre strategiile sale a fost să folosească nume mari din sport ca imagine pentru Adidas. Printre cei care au reprezentat brandul s-au numărat, de-a lungul timpului, Muhammad Ali, Max Schmeling, Sepp Herberger, Franz Beckenbauer etc. De asemenea, o piatră de temelie a politicii firmei a fost publicitatea agresivă – brandul este prezent la toate evenimentele sportive din lume – dar și inovația constantă – fiind într-un permanent contact cu sportivii activi, Adidas a dezvoltat pantofi pentru aproape orice sport.
Începând cu mijlocul anilor 1960, Adidas a început să producă și îmbrăcăminte, iar zece ani mai târziu mingea de joc oficială la toate evenimentele sportive majore de fotbal a început să poarte numele brandului. După Cupa Mondială din 1974, când echipa câștigătoare a purtat echipament complet Adidas, firma a început să se dezvolte din ce în ce mai mult și pe partea de îmbrăcăminte.
Adolf Dassler a murit în 1978, la vârsta de 78 de ani, lăsând pe mâinile soției și fiului său un brand cu renume mondial. În prezent, compania cu peste 25.000 de angajați în întreaga lume își desfășoară activitatea în afara Germaniei, singura unitate ce funcționează în țara de origine a brandului fiind un centru de testare a prototipurilor.