KFC deschide un nou restaurant într-un centru comercial, rezultat al unei investiții de 350.000 de euro. Vezi cât durează să fii servit în cadrul acestuia
Lanțul de restaurante KFC se extinde, ajungând la 61 de unități odată cu noul restaurant deschis în incinta centrului comercial Auchan Titan din București, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei. Noul restaurant este situat la parterul centrului…
Lanțul de restaurante KFC se extinde, ajungând la 61 de unități odată cu noul restaurant deschis în incinta centrului comercial Auchan Titan din București, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanții companiei. Noul restaurant este situat la parterul centrului comercial, în zona de food court, fiind rezultatul unei investiții de 350.000 de euro. Locația acoperă o suprafață de 126 mp, având același design specific KFC și fiind dotat cu echipamente de ultimă generație.
Sistemul de comandă tip fusion, disponibil și în această nouă unitate, permite cea mai mare viteză de servire a clienților, de aproximativ 60 de secunde.
,,Continuăm să investim în dezvoltarea rețelei de restaurante KFC, iar inaugurarea noii locații reprezintă o confirmare a faptului că numărul fanilor brandului este în creștere. Este cea de-a patra locație KFC deschisă în 2016 și pregătim în continuare surprize pentru clienții noștri care își doresc să fim mai aproape de ei’’, a declarat Monica Eftimie, Chief Marketing Officer KFC.
În noua unitate KFC vor lucra 30 de angajați.