Kerry l-a îndemnat pe Lavrov să oprească trimiterea de armament și tirurile din Rusia către Ucraina
Secretarul de Stat american John Kerry a respins duminică, într-o convorbire la telefon cu ministrul rus de Externe, dezmințirea de către Serghei Lavrov a unor acuzații cu privire la implicarea Moscovei în conflictul din Ucraina, relatează AFP.
La rândul său, șeful diplomației ruse i-a “cerut lui John Kerry să le ordone subordonaților săi să nu mai împiedice OSCE să-și facă treaba”, a anunțat Ministerul rus de Externe într-un comunicat.
Într-un rezumat al convorbirii, prezentat de un oficial american de rang înalt, Departamentul de Stat a arătat că Kerry l-a “îndemnat pe ministrul Lavrov să oprească atât trimiterea de armament greu, cât și tirurile de rachete și de artilerie din Rusia către Ucraina și să înceapă să ajute la o dezescaladare a conflictului”.
“El nu a acceptat dezmințirile ministrului Lavrov cu privire la faptul că armament greu provenind din Rusia contribuie la conflict”, a subliniat oficialul american.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro