Județul din România unde oamenii vor putea ieși la pensie mai devreme decât cei din restul țării
Gălățenii ar putea beneficia de o reducere a vârstei de pensionare cu doi ani, în conformitate cu un amendament la Legea pensiilor depus la Parlament de senatorul PNL de Galați, George Stângă. Argumentul lui: instalațiile de la ArcelorMittal au evacuat în atmosferă 15 tone de praf zilnic.
Inițiativa parlamentarului gălățean îi vizează pe cetățenii care au locuit cel puțin 30 de ani în orașul Galați și în zonele limitrofe, pe o rază de 8 kilometri, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Argumentul principal este că gălățenii trăiesc într-o zonă foarte poluată din cauza activităților industriale.
Senatorul George Stângă susține că orașul Galați este cel mai poluat oraș din România din cauza combinatului siderurgic ArcelorMittal. Amendamentul parlamentarului gălățean a obținut deja un aviz favorabil de la Comisia de Mediu.
”Am reușit să obțin aviz favorabil la amendamentul pe care l-am depus în cadrul comisiei de mediu, astfel încât orașul nostru să fie inclus pe lista zonelor afectate de poluare remanentă. Am avut câteva argumente destul de puternice. În anul 2011, conform unui studiu realizat la nivel național, orașul Galați era pe primul loc în topul celor mai poluate orașe din România. De asemenea, în perioada 2007-2008, instalațiile de la ArcelorMittal au evacuat în atmosferă aproximativ 15 tone de praf zilnic. Cea mai poluantă secție a combinatului a fost uzina cocsochimică care momentan este închisă”, a declarat, luni, senatorul George Stângă, în cadrul unei conferințe de presă.
Pentru ca gălățenii să beneficieze de reducerea vârstei de pensionare, zona Galați trebuie să fie inclusă pe lista regiunilor afectate de poluare permanentă.
”Am avut în dezbatere, la Comisia de Mediu, o propunere de modificare a legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, și anume persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în municipiul Galați sau pe o rază de 8 kilometri în jurul municipiului Galați, vor avea posibilitatea, dacă acest act normativ va fi adoptat în plenul celor două Camere, să se pensioneze cu doi ani mai devreme, fără a li se scădea cuatumul pensiei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro