Judecătorul Dumbravă cere CSM sesizarea Inspecției Judiciare pentru NUP în o sută de dosare ale lui Bercea
Judecătorul Horațius Dumbravă a cerut, miercuri, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, sesizarea Inspecției Judiciare cu privire la faptul că la parchetele din județul Olt s-au dat o sută de soluții de neîncepre a urmăririi penale pe numele lui Bercea Mondial.
“Nu pot să nu mă gândesc de ce s-a ajuns aici. O sută de dosare, așa spune presa, au fost mătrășite de către organele judicare din Olt, la condamnatul Bercea. Noi nu facem nimic? Noi trebuie să vedem dacă este așa. Este admisibil așa ceva? Trebuie să facem mai departe un pas”, a spus Horațius Dumbravă, în contextul în care în CSM se dicuta raportul Inspecției Judiciare privind declarațiile făcute de Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la adresa președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, și a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, Codruța Kovesi.
Membrii CSM votează cu privire la posibilitatea sesizării Inspecției Judiciare, o deciziei în acest sens urmând să fie luată miercuri.
Afirmațiile făcute de Bercea Mondial privind presupuse fapte de corupție săvârșite de președintele instanței supreme, Livia Stanciu, și de șeful DNA, Codruța Kovesi, au afectat independența justiției și imparțialitatea sistemului judiciar, potrivit concluziilor din raportul Inspecției Judiciare, prezentat miercuri în plenul CSM.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro