Judecătorii instanței supreme, indignați de acuzațiile lui Morar, îl întreabă cum a urcat în carieră
Judecătorii ICCJ se declară indignați de afirmațiile făcute la adresa lor de șeful DNA, Daniel Morar, pe care-l întreabă pe ce criterii a promovat în carieră și pe care-l acuză că ajută la decredibilizarea instanței supreme, deja vulnerabilă odată cu anchetarea a doi magistrați ai Înaltei Curți.
Într-un comunicat de joi seară, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție “își exprimă indignarea cu privire la comentariile formulate, într-o emisiune de televiziune, de domnul Daniel Morar, procuror șef al DNA, referitoare la corectitudinea hotărârilor judecătorești și pregătirea profesională a judecătorilor instanței supreme”. Judecătorii instanței supreme afirmă că, având în vedere funcția sa, Morar nu avea dreptul să facă astfel de judecăți de valoare. Potrivit documentului, Morar ar fi vorbit despre interviul de promovare la instanța supremă pe care judecătorii l-au avut de susținut și ar fi indus “în mod eronat” ideea că promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție se face pe criterii întâmplătoare. “Considerăm că poate era momentul ca, în cadrul emisiunii, domnul procuror-șef (Morar, n.r.) să prezinte publicului «calitatea» criteriilor folosite pentru promovarea procurorilor la Parchetul de pe lângă ICCJ – structura DNA sau, cel puțin, a celor care au fost avute în vedere în evoluția propriei cariere profesionale”, afirmă Colegiul de conducere al instanței supreme.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro