Johnny Jin, singurul antreprenor chinez din birourile de la Victoriei

Jin Wanglin, antreprenorul cunoscut de apropiați și de partenerii de afaceri din București drept „Johnny Jin“, este fondatorul restaurantului chinezesc al „corporatiștilor“ din birourile aflate în Piața Victoriei, Kung Fu King. În timp ce vorbește, se aude un fel de hip hop chinezesc, reprezentând muzica ambientală din local.

Atmosfera este întregită de bețe de bambus pe mese, tablouri cu sate chinezești, dar și de agitația angajaților, chinezi și ei. Restaurantul său aflat la etajul I dintr-o clădire aflată la Piața Victoriei – este probabil singura afacere chinezească din această zonă – și este neîncăpător în fiecare zi la ora prânzului, când angajați ai multinaționalelor din zonă mănâncă aici. Wanglin spune că nu îi lipsește nimic din viața de la Beijing, dar observă cum conaționalii săi nu sunt la fel de pozitivi în a descrie relația cu România.

El crede că 5.000 este un număr prea optimist pentru firmele chinezești de pe piața locală – „Cred că sunt mai puține, mulți au plecat și nu au închis încă firma. Mulți dintre cei pe care îi cunosc eu au plecat în Brazilia, în America de Sud – cel puțin din cei pe care îi știu eu sunt 15-20 de inși care au plecat“, spune antreprenorul. Jin Wanglin îmi povestește că a sosit prima oară în România în 2005, însă părinții săi erau aici din 1999.

Ei aveau o fabrică de producție de haine în China unde lucrau circa 100 de angajați, iar odată cu începerea crizei asiatice din 1997-1998 a intervenit nevoia de a se extinde pe alte piețe europene. „Au prospectat și Ungaria, dar au ales să rămână în România, unul dintre motive fiind faptul că tata avea alți prieteni aici. Afacerea a crescut puternic din 2002 până în 2005, dar din 2006 a început să scadă.“ În consecință, familia lui Wanglin a căutat și alte piețe – au încercat să facă afaceri în Grecia sau Italia, însă în cele din urmă au închis-o, în 2008.

Wanglin a hotărât, în 2012, să intre în industria restaurantelor de pe piața locală. „Îmi place mâncarea, mai ales mâncarea noastră și observasem că în România nu erau astfel de restaurante corespunzătoare, din punctul meu de vedere.“ Alegerea era una naturală și prin prisma faptului că bunicul său a avut un restaurant în China în anii ’70, iar soția și familia ei lucrează de asemenea în această industrie. A deschis un prim restaurant pe Calea Moșilor, unde „din prima zi a fost coadă“, iar pe cel din Piața Victoriei l-a deschis aproximativ doi ani mai târziu. Fiecare dintre ele ajunge la venituri de peste 100.000 de euro pe an, potrivit lui Wanglin.

După cum reiese din cele mai recente informații publicate pe site-ul Ministerului de Finanțe, afacerile Kung Fu King au înregistrat venituri de 846.232 lei în 2014, cel mai recent an pentru care există informații publice disponibile. Au ajuns în prezent la peste 30 de angajați, dintre care majoritatea chinezi. „E normal să deschid restaurante Kung Fu King numai cu bucătari chinezi, deși am văzut că sunt restaurante chinezești unde nu se întâmplă așa.“

Wanglin spune că el însuși a avut prieteni care au încercat să investească în alte afaceri aici – însă s-au lovit de impedimente precum cel legat de obținerea unei vize pentru România, mai dificil de obținut de către un cetățean chinez chiar decât cea pentru Statele Unite ale Americii sau Regatul Unit. „Ei vin să cheltuie bani aici; avem cazare, bilet de avion, bani în bancă – și deseori tot nu se acordă vizele. O a doua problemă ar fi legată de faptul că atunci când vin chinezii la vamă, li se cer «tips» ca să intre.“

Antreprenorul exemplifică prin faptul că recent un unchi, socrul și alți prieteni, care au deja vize pentru Statele Unite ale Americii și Anglia, au depus cerere pentru vize în România, dar le-a fost respinsă. Voiau să vină aici pentru a-i analiza afacerea, în vederea unei potențiale investiții. „Prietenii mei vor să dezvolte afaceri în altă parte – China și America sunt cele mai mari piețe, dar sunt prea mulți, nu prea mai ai loc, aici în schimb sunt lucruri de dezvoltat. Eu nu aș fi venit dacă nu aș fi sesizat o nevoie pe piața restaurantelor chinezești.“

„Din ce am observat, în România sunt cei mai puțini chinezi – spre comparație cu țările în care am fost, de pildă Ungaria, Polonia, America, unde sunt foarte mulți deja“, observă antreprenorul. Printre planurile sale de afaceri se află reducerea timpului de livrare prin achiziția de scutere electrice (a observat că livrările în București durează mai mult de 60 de minute), dar și extinderea în Capitală și în țară. „Am plănuit ca până în 2017 să ajungem la șase localuri, dar schimbăm planul, sperăm acum să atingem acest obiectiv până în 2019. Ne dorim să ajungem și în alte orașe pe care le știu, am fost în Cluj-Napoca, era piața OK, Timișoara, Iași, am văzut mulți studenți.

Anul trecut am fost la Ploiești, în mallul care a fost deschis, nu mi-a plăcut locația, food court-ul era la etajul patru, aveam plan cu ei, dar nu mi-a plăcut.“ Pe termen lung, își dorește să intre pe piața aplicațiilor pentru telefoane mobile fiindcă „sunt multe în străinătate care aici nu există“. Antreprenorul spune că „românii sunt foarte OK pentru mine – adevărul e că în 11 ani de zile aici am avut și eu pățanii, minciuni, dar se întâmplă, oriunde, eu sunt mulțumit de țara asta și de populație“. Ce îi place cel mai mult în România? Nu ar putea să spună, însă crede că obișnuința a fost un factor important. Anul trecut a stat două luni în Statele Unite ale Americii, unde a achiziționat apartamente pentru „viitor“, după nașterea fiului său, și spune că nu s-a putut obișnui. Jin Wanglin nu are în plan să mai părăsească vreodată România, dar se gândește doar să îl trimită la studii într-un liceu american pe fiul său, când acesta va împlini vârsta necesară.