Home Actualitate John Kerry i-a informat pe miniștrii de...
Actualitate

John Kerry i-a informat pe miniștrii de Externe din NATO despre discuțiile avute cu Vladimir Putin

Secretarul de Stat american John Kerry i-a informat miercuri pe miniștrii de Externe din statele NATO despre discuțiile pe care le-a avut marți, la Soci, cu președintele rus Vladimir Putin, apreciind că este un moment critic pentru implementarea acordului de pace în estul Ucrainei, relatează RFE/RL.

În deschiderea unei reuniuni a miniștrilor de Externe din statele NATO, desfășurată în Turcia, Kerry le-a spus omologilor săi că “este un moment critic pentru acțiuni din partea Rusiei și a separatiștilor în vederea implementării acordului de la Minsk”.

“Există o oportunitate enormă în acest moment ca acest conflict să găsească o cale spre soluționare”, a apreciat Kerry, care are programate întrevederi cu ministrul ucrainean de Externe, Pavlo Klimkin, și cu premierul turc, Ahmet Davutoglu.

Miniștrii NATO discută în Antalya despre criza din Ucraina și instabilitatea în Orientul Mijlociu, inclusiv în Siria și Irak.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că Rusia trebuie să înceteze să îi mai susțină pe rebelii separatiști din estul Ucrainei și să își retragă forțele din aceste regiuni.

“Acum este vremea să acționeze, este urgent să se implementeze acordul de la Minsk”, a subliniat Stoltenberg.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună