Jocul geostrategic și militar al Rusiei și Turciei din Siria este pe cale să creeze o criză umanitară fără precedent în regiune și ar putea produce o nouă criză a refugiaților în Europa
Cu Turcia și guvernul sirian sprijinit de Rusia, pe cale să intre într-un război total și cu 700.000 de oameni care fug din calea luptelor pentru Idlib, ultima redută a opoziției față de regimul lui Bashar al-Assad, lumea s-ar putea…
Cu Turcia și guvernul sirian sprijinit de Rusia, pe cale să intre într-un război total și cu 700.000 de oameni care fug din calea luptelor pentru Idlib, ultima redută a opoziției față de regimul lui Bashar al-Assad, lumea s-ar putea trezi cu încă o criză umanitară, iar Europa cu o nouă criză a imigranților.
Erdogan, cel mai puternic lider turc din istoria modernă, și-a pus toată lumea-n cap. Președintele sirian Bashar Al-Assad îi este un dușman personal; i-a alungat cu armata din nordul Siriei pe rebelii kurzi, foști aliați ai SUA și susținuți de UE; intrând în conflict cu armata lui Al-Assad, a adus Turcia în opoziție cu Rusia, aliatul dictatorului sirian, sursă de gaze naturale pentru economia turcă și piesă importantă în jocul de șah pe care Ankara îl face cu Washingtonul; acasă, se chinuie să-și mențină popularitatea în timp ce economia țării sale se clatină pe marginea prăpastiei. În acest context, armata lui Erdogan, a doua ca mărime din NATO, a concentrat sute de tancuri și vehicule blindate în regiunea Idlib, ultima redută a opoziției militare față de regimul lui Al-Assad, și a lovit circa 170 de ținte din Siria ca răspuns la atacuri siriene în care au murit cel puțin 12 soldați turci în nord-vestul provinciei luna aceasta, scrie Bloomberg.
Rusia, care sprijină cu soldați și tehnică militară forțele dictatorului Al-Assad, a cerut oprirea atacurilor asupra militarilor ruși și aliaților acestora. Armata guvernului sirian este de o lună în plină ofensivă pentru cucerirea Idlib. Cucerirea regiunii și a orașului i-ar aduce lui Al-Assad o victorie strategică majoră care ar limita influența Turciei în Siria după război. Ankara sprijină rebelii încă de la începutul conflictului, în 2011. Luptele noi testează un acord subțire între Turcia și Rusia privind Siria prin care cele două puteri regionale și-au împărțit zone de control. O înțelegere între Turcia, Rusia și Iran (și el aliat al regimului de la Damasc) încheiată în urmă cu trei ani a împiedicat o ofensivă pentru Idlib, permițând înființarea a patru „zone de deescaladare“ (printre care Idlib) și staționarea de trupe turcești acolo. Însă armata siriană și susținătorii săi străini s-au apropiat de centrul Idlib, preluând controlul autostrăzilor strategice, ajutați, spun unii analiști, și de o pasivitate a Turciei, după cum remarcă The Daily Beast.
Acordul dintre Putin și Erdogan s-a rupt deoarece Turcia și grupările siriene pe care le susține au eșuat în a ține sub control forțe jihadiste cu legături cu Al-Qaeda. În aceste condiții, Rusia a permis ofensiva lui Al-Assad, care se transformă rapid într-o criză umanitară. Prinsă în focurile războiului este populația de trei milioane de persoane a Idlib, notează David Gardner, editorialist la Financial Times.
Oamenii au îndurat teroarea calculată a atacurilor aeriene și a bombardării spitalelor și școlilor, a piețelor și a brutăriilor, și au căutat adăpost în „zone de deescaladare“. Acum supraviețuiesc în temperaturi negative. Datele ONU arată că aproximativ 700.000 de persoane au fugit de ofensiva regimului de la Damasc contra opoziției din Idlib din decembrie încoace, scrie The Guardian.
Aproape jumătate din populația de 22 de milioane de persoane de dinainte de război a Siriei a fost dislocată, dintre care șase milioane de oameni au fugit peste granițe. Însă noul flux de refugiați care ajung la granița din vest cu Turcia și umplu cele două enclave siriene nord-vestice ocupate de Turcia în 2016 și 2018 și-ar putea dubla mărimea, devenind cel mai mare din acest război.
Posibila nouă criză riscă să reînvie isteria refugiaților care a cuprins Europa în 2015-2016 și a energizat xenofobia populistă, scenariu pe care Turcia și Rusia îl cunosc prea bine, amintește Gardner. Episodul 2015-2016 a urmat intrării Rusiei în război pentru salvarea regimului sub asediu al lui Al-Assad, și a adus Turcia într-un acord cu UE prin care Ankara primește bani în schimbul găzduirii refugiaților sirieni. De atunci, Turcia a ajuns să găzduiască 3,6 milioane de sirieni și a construit un zid la granița cu Siria pentru a ține fluxul sub control. De asemenea, Ankara a cerut mai mulți bani Uniunii pentru aceste servicii.
În timp ce Rusia și Turcia sunt în tabere opuse în privința Idlib, numitorul lor comun este dorința de a exploata sensibilitatea UE la valurile de refugiați pentru a-și sprijini scopurile în Siria.
Erdogan amenință constant că redeschide rutele spre Europa pentru sirienii care fug de război. Kremlinul le spune Germaniei și Franței că poate facilita întoarcerea acasă a refugiaților dacă UE se împacă cu regimul lui Al-Assad și contribuie financiar la reconstruirea Siriei. Europa nu are opțiuni bune, explică editorialistul FT.
Atât Turcia și milițiile sale siriene, cât și Rusia și regimul de la Damasc încearcă să reconfigureze peisajul demografic al Siriei – practic, epurare etno-sectariană. Rusia nu poate repatria refugiații sirieni. Al-Assad nu va permite recrearea balanței demografice – o populație antebelică cu aproximativ 70% sunniți care au fost cât pe ce să-l detroneze. Regimul său împiedică întoarcerea băieților și bărbaților sunniți care pot lupta și „reconstruiește“ confiscând casele și activele refugiaților.
Ankara vrea ca UE să sprijine crearea unei zone-tampon în regiunile kurde din nordul Siriei pentru a preveni alierea kurzilor sirieni cu insurgenții kurzi din Turcia, care susțin crearea unui stat independent. În plus față de cele două enclave din nord-vest, Ankara a invadat nord-estul după ce forțele americane s-au retras de acolo în octombrie. Scopul este de a împinge înapoi miliția kurzilor sirieni care a condus luptele contra Isis până când președintele american Donald Trump i-a abandonat pe nepregătite. Erdogan propune instalarea a milioane de refugiați arabi sunniți acolo și vrea ca UE să ajute. Deși acest plan este realizabil, el poate duce la alungarea kurzilor și crearea, astfel, a unor noi valuri de refugiați. Într-o analiză pentru The Washington Institute, Fabrice Balanche, expert francez în problema siriană, a avertizat că „obiectivul lui Erdogan este de a-i înlocui pe kurzii din nordul Siriei cu arabi sunniți pentru a înființa o zonă tampon non-kurdă de-a lungul întregii granițe“. Kurzii sirieni nu se vor muta, probabil, în alte părți ale Siriei. „Este de presupus că mulți vor fugi la Guvernul Regional Kurdistan din nordul Irakului și apoi în Europa, unde au rețele de migrare deja constituite.“ Unii experți spun că Erdogan nu este dispus să distrugă alianța cu președintele rus Vladimir Putin și de aceea va permite cucerirea Idlib, mulțumindu-se doar cu crearea zonei-tampon de la graniță, de unde poate orchestra o nouă criză a refugiaților pentru Europa. Între timp, Erdogan trimite ultimatumuri Damascului, viața populației din Idlib devine tot mai grea, iar Germania, cea mai mare forță economică și politică a UE, se zbate într-o criză politică.
„Suntem foarte, foarte îngrijorăți“, a spus James Jeffrey, detașat special al SUA pentru Coaliția Globală de Înfrângere a Isis. „Am putea avea o criză a refugiaților majoră, cu milioane de oameni afectați.“ El estimează că printre refugiați s-ar putea afla 7.000-10.000 de membri ai al-Nusrah, un grup jihadist afiliat la început la al Qaeda. „Unii dintre ei sunt teroriști internaționali. Avem și alte grupări teroriste internaționale, ramuri ale al Qaeda și Isis.“