Iulian Stanciu, CEO și acționar eMag: "Cred foarte mult în oameni și respectiv în oameni buni adunați împreună care pot construi lucruri curajoase." - VIDEO
Votul din seara asta, după cum au spus-o și ceilalți, este o recunoaștere pentru rezultatele noastre.
Iar rezultatele noastre nu au fost obținute de mine, nu cred că mulți mă cunosc pe mine, pentru că n-am ieșit atât de mult la evenimente, cred că de fapt este un vot pentru echipa noastră din spate, unde sunt foarte mulți oameni curajoși și, de asemenea, pentru cultura pe care noi o avem în companie. O cultură bazată pe inovație și pe greșeală până la urmă, și pe asumarea greșelii. De aici cred că am învățat și oamenii au admirat curajul ăsta de a greși și de a merge mai departe.
Am să răspund cu un lucru pe care l-am învățat pe parcurs din zona de finațe care spune cam așa: “Revenue is vanity. Profit is sanity. Cash is reality.”
Deci când vorbim de cifră de afaceri și profit sunt lucruri doar temporare, până la urmă doar banii contează dacă vorbim de finanțe. Dar întorcându-ne la partea de admirație și de lucruri care contează în business, cred foarte mult în oameni și respectiv în oameni buni adunați împreună care pot construi lucruri curajoase, iar la noi cred că și curajul a contribuit, curajul de a trece granițe și de a construi un business internațional. Am o viață destul de simplă, îmi place să alerg, mă duc la concursuri de alergare, nu sunt talentat, nu sunt printre cei mai buni. Sunt în schimb foarte ambițios, îmi place să citesc și să învăț încontinuu și îmi petrec mult timp cu familia și cu prietenii.
O realizare – cred că este greu de spus. Dacă vorbim de cariera de business, cred că faptul că am reușit să construiesc o echipă independentă care poate să lucreze și fără mine. Oameni, cum spuneam, foarte curajoși și care sunt legați între ei nu neapărat printre obiective de business ci foarte mult prin valori și prin cultură. Sfat pentru viitorii antreprenori: “cred că este important curajul”. Cred că avem în România oameni foarte inteligenți, foarte muncitori, cu o educație foarte bună la fel cum sunt toți antreprenorii din vestul Europei, din State sau din alte țări dezvoltate. Cred că avem nevoie de mai mult curaj. Curajul de a trece granițe, curajul să construiască un plan de business pe un termen mai lung. Să ceară bani de la investitori pentru că bani sunt foarte mulți și în România și în afara României pentru capital de risc, iar acest capital de risc te poate ajuta să te dezvolți foarte rapid.