Iulian Matache este, oficial, ministru al Transporturilor: "Creșterea absorbției fondurilor europene este o prioritate". Victor Ponta, absent de la ceremonia de învestitură
Iulian Matache a depus, vineri, la Palatul Cotroceni, jurământul de învestire în funcția de ministru al Transporturilor, preluând astfel postul rămas vacant prin demisia lui Ioan Rus. Noul ministru al Transporturilor a declarat, după ceremonia de învestire în funcție, că una dintre prioritățile importante ale Ministerului este creșerea absorbției fondurilor europene, dar și implementarea Master P…
“În momentul acesta, una dintre prioritățile importante ale ministerului este creșterea absorbției, de asemenea, reducerea arieratelor la companiille care au arierate. Ne continuăm activitatea”, a declarat ministrul.
Întrebat ce șanse sunt ca autostrada Comarnic – Brașov să fie construită în timpul mandatului său, Matache a comentat că nu știe cât de lung sau scurt va fi mandatul. “Nu știu cât de lung sau scurt va fi mandatul meu. Autostrada Comarnic-Brașov ați aflat că s-au publicat la licitație, proiectare și execuție primele două tronsoane de capăt, urmând că până sfârșitul lunii să se depună, tot așa, să se ridice PSA pentru celelalte 3 tronsoane, așa cum am propus împărțirea acestei autostrăzi, să se scoată la licitație studiul de fezabilitate, inclusiv componentă de studii geotehnice”, a declarat noul ministru.
Întrebat când va avea loc ceremonia de predare – primire la Minister, Iulian Matache a menționat că se va întâlni vineri cu fostul ministru, Ioan Rus.
Președintele Klaus Iohannis i-a urat succes noului ministru. Premierul Victor Ponta nu a participat la ceremonie, în schimb au fost prezenți, pe lângă președintele Iohannis, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, și vicepremierul Gabriel Oprea.
Iulian Matache, inginer de profesie, a fost secretar de stat în același minister din martie anul trecut, fiind transferat de la Ministerul Dezvoltării. El a condus Direcția Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea până în mai 2012, când USL a preluat guvernarea, moment în care a fost numit secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.
Iulian Matache, a cărui soție este președintele Tribunalului Vrancea, este prezentat în presa locală drept un apropiat al președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, la momentul numirii ca secretar de stat, în mai 2012, el mulțumindu-i public lui Oprișan și spunând că nu ar fi ajuns în această funcție fără sprijinul, susținerea și încrederea sa.
Iulian Matache a fost angajat din 1999 până la plecarea la Ministerul Dezvoltării, în 2009, la Consiliul Județean Vrancea, ocupând funcțiile de inspector de specialitate, șef compartiment și director executiv. În 2009 a fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării pentru câteva luni.
Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind numirea lui Iulian Matache în funcția de ministru al Transporturilor, după ce a respins prima propunere a premierului Victor Ponta., în persoana lui Mihai Fifor.
La 12 iunie, Ioan Rus a demisionat din postul de ministru al Transporturilor, în urma unor declarații ofensatoare referitoare la românii din străinătate.