Home Actualitate Istoria se repetă?! Locuitorii din Mariu...
Actualitate

Istoria se repetă?! Locuitorii din Mariupol, forțați să vâneze porumbei, întocmai ca la Holodomor, primul genocid al poporului ucrainean

Populația din Ucraina suferă crunt, le lipsesc mâncarea și apa. Așa că oamenii, înfometați, recurg la metode disperate. Este revoltător, spun edilii locali, comparând chinul civililor cu perioada Holodomor. Oamenii din Mariupol pun capcane din materiale improvizate pentru a prinde…

Istoria se repetă?! Locuitorii din Mariupol, forțați să vâneze porumbei, întocmai ca la Holodomor, primul genocid al poporului ucrainean
Istoria se repetă?! Locuitorii din Mariupol, forțați să vâneze porumbei, întocmai ca la Holodomor, primul genocid al poporului ucrainean · Foto: Business Magazin

Populația din Ucraina suferă crunt, le lipsesc mâncarea și apa. Așa că oamenii, înfometați, recurg la metode disperate. Este revoltător, spun edilii locali, comparând chinul civililor cu perioada Holodomor.

Oamenii din Mariupol pun capcane din materiale improvizate pentru a prinde porumbei, anunță primarul orașului, Vadim Boicenko, citat de către Pravda.

„Pentru a putea supraviețui, locuitorii din Mariupol pun capcane pentru a prinde porumbei. Oamenii au făcut fix asta în timpul foametei (Holodomor) din perioada 1932-1933. Porumbeii pe care oamenii obișnuiau înainte să-i hrănească, acum sunt vânați pentru a fi mâncați”, spune edilul.

Vadim Boicenko declară că ucrainenii nu știau ce e foamea sau lipsa apei înainte de război. „Aceste  lucruri teribile se întâmplă în secolul al XXI-lea, în inima Europei, în fața întregii lumi”.

Totuși, experții în Sănătate din Ucraina îi avertizează pe oameni, întrucât carnea de porumbel poate fi infectată, sensibili fiind mai ales vârstnicii și copiii. Iar în multe orașe, inclusiv Mariupol, spitalele nu mai funcționează, iar primul ajutor nu poate fi acordat la timp, pentru a preveni îmbolnăvirea (cu histoplasmoză, encefalită, salmoneloză sau ornitoză).

Comparația lui Boicenko nu este exagerată. Holodomorul (Marea Foamete) este una dintre cele mai crunte momente ale istoriei Ucrainei, un genocid ce a dus la moartea lentă și dureroasă a 10 milioane de locuitori, la comanda lui Stalin.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună