Home Actualitate Isărescu nu vede riscul unei deflații, d...
Actualitate

Isărescu nu vede riscul unei deflații, deși urmează 3 trimestre cu inflație negativă: Crește consumul

Economia nu riscă să intre în deflație, având în vedere că inflația se va situa în teritoriu negativ în viitoarele trei trimestre, întrucât consumul crește cu 6% și poate ajunge la 10% până la finele anului, existând chiar presiuni inflaționiste după creșterea salariilor, potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu.

“Răspunsul este nu și am două argumente. Grosul acestei dezinflații, într-adevăr de tip «șoc», cred că este foarte importantă, vine nu atât din eventuala reducerea TVA de la 24% la 19% – noi am luat-o în considerare, nu este într-adevăr certă, din timp ce procesul legislativ nu s-a terminat, dar nu putem să n-o luăm în considerare în scenariul nostru, – dar grosul dezinflației vine tot de la TVA redus la alimente, pentru că ponderea alimentelor în indicele prețurilor de consum din România este foarte mare. Deci nu este neapărat o noutate, am spus doar că s-a accentuat”, a afirmat marți guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la briefingul de presă după ședința CA pe probleme de politică monetară, fiind întrebat dacă există pericolul intrării într-o perioadă de deflație.

El a arătat că dezinflația s-a mai accentuat pentru că BNR a calculat un indicator de transmisie a reducerii TVA la alimente de 60% în scăderea prețurilor, însă în realitate a fost mult mai mare.

“Și perioada a fost bine aleasă pentru că s-a suprapus cu o ofertă mare de produse. Credem că această măsură a fost fericită și pentru că s-a adresat unui sector al economiei unde există capacități de producție, deci unde ai ajutat economia internă să reacționeze pozitiv”, a spus Isărescu.

Al doilea argument împotriva intrării în deflației îl reprezintă creșterea de 6% a consumului, care ar putea ajunge spre 10% până la sfârșitul anului.

“Deflația are o altă componentă, pe care o explic din nou: se întârește ideea în mintea oamenilor că prețurile vor scădea din nou, și din nou, și din nou și atunci se amână consumul pentru a prinde prețuri mai scăzute. Pericolul nu este scăderea prețurilor, cine nu dorește scăderea prețurilor?! Pericolul deflaționist îl constituie reducerea graduală, dar accentuată a consumului de natură să reducă cererea și să descurajeze creșterea eocnomică. Nu suntem în această situație. Avem creștere de consum, avem creștere economică”, a întărit șeful BNR.

El a punctat că reprezentanții băncii centrale au observat în spatele acestei ecranări că se conturează presiuni inflaționiste, provenite din creșterile foarte mari de salarii pentru bugetari anunțate deja de Guvern.

“7-8-10% pentru o economie este o creștere salarială, pe medie, mare și s-a dat deja drumul la acest stăvilar al anticipațiilor, vor fi creșteri și mai mari. În consecință, cu greu poți să te gândești că vei avea la nivelul economiei românești creșteri de productivitate de 10%. Acest decalaj se va duce undeva, probabil că se va duce în anumite creșteri de prețuri. Ele acum vor fi ecranate de scăderea prețurilor la alimente și de indicatorul statistic”, a mai spus Isărescu.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună