Isărescu: Majorările de taxe duc la evaziune, dezechilibrul pe CAS se rezolvă prin locuri de muncă
Dezechilibrul bugetului de asigurări sociale poate fi rezolvat doar prin crearea de locuri de muncă, întrucât creșterea impozitelor și taxelor nu face decât să stimuleze evaziunea, crede guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu.
“Bătălia se va duce aici, cine va reuși să rezolve această problemă și să iasă din cercul vicios (…) Soluția este să acoperim deficitul CAS nu prin majorări de impozite, pentru că acestea nu fac decât să stimuleze evaziunea, ci prin crearea de noi locuri de muncă”, a spus Isărescu. Și săptămâna trecută guvernatorul BNR a făcut referiri la sistemul fiscal și evaziune, afirmând că modelul antreprenorului român, care vrea să fie și patron și manager, dar și sistemul fiscal conceput astfel încât să forțeze managerii să facă evaziune fiscală, sunt piedici în dezvoltarea pieței de capital din România.