Isărescu: Dacă mi-aș asuma un risc pentru a stimula economia, reducerea CAS ar fi cea mai binevenită
Reducerea contribuțiilor sociale reprezintă un risc, însă ar fi cea mai binevenită măsură pentru a stimula economia pentru că munca este supraîmpovărată, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, care și-a nuanțat astfel afirmațiile din ziua precedentă.
“Sub nicio formă nu am spus că sunt împotriva reducerii CAS. Dacă ar fi să-mi asum un risc, merg mai departe și fac o judecată mai clară. Dacă ar fi să-mi asum un risc pentru a stimula economia, cred că reducerea CAS ar fi cea mai binevenită întrucât munca este supraîmpovărată”, a spus Isărescu la Romania Financial Forum, eveniment organizat de MEDIAFAX în parteneriat cu BNR. “Soluțiile par simple, cum ar fi contribuțiile sociale trebuie scăzute, impozitele trebuie scăzute, dar la a doua rundă de judecăți constați că astea pot să eșueze după primele șase luni, pentru că nu le poți finanța. Reducerea CAS ar împinge creșterea investițiilor în sectorul privat, dar ar însemna o resursă în minus pentru investițiile publice. Orice investiție neterminată este o resursă imobilizată. O țară se dezvoltă sau își crește nivelul de trai pe măsură ce-și mobilizează resursele, nu le imobilizează. Prioritizarea investițiilor este esențială, dar să vedem ce înseamnă când ai 40.000 de proiecte nefinalizate”, a afirmat marți șeful băncii centrale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro