Irlanda organizează vineri un referendum pe tema căsătoriilor între persoane de același sex
Alegătorii din Irlanda participă, vineri, la un referendum pentru legalizarea căsătoriilor între persoane de același sex, relatează BBC News Online.
Peste 3,2 milioane de persoane vor fi întrebate dacă vor modificarea Constituției țării astfel încât aceasta să le permită cuplurilor de același sex să se căsătorească.
Secțiile de vot vor fi deschise de la ora locală 07.00 (09.00 ora României) până la ora locală 22.00 (24.00 ora României), iar numărătoarea va începe sâmbătă dimineață. Căsătoriile între persoanele de același sex este legală în 19 țări din lume.
Doar cetățenii irlandezi înregistrați și care locuiesc în țară pot participa la vot. Ei vor fi întrebați dacă sunt sau nu de acord cu următoarea afirmație: “Căsătoriile pot fi încheiate în concordanță cu legea de două persoane indiferent de sexul lor”.
Referendumul are loc la 22 de ani după ce Irlanda a dezincriminat homosexualitatea. În 2010, Guvernul a adoptat legislația privind parteneriatul civil, care oferă recunoaștere legală cuplurilor gay.
Dar există unele diferențe importante între parteneriatul civil și căsătorie, cel mai important fiind acela că o căsătorie este protejată prin Constituție, în timp ce parteneriatul civil nu este.