Home Actualitate Iohannis: Nu înclin acum foarte mult spr...
Actualitate

Iohannis: Nu înclin acum foarte mult spre anticipate, nu rezolvă problema. Am văzut multă revoltă în Piață, dar și speranță că lucrurile se pot schimba

Președintele Klaus Iohannis a spus duminică seara, în dialogul pe care l-a avut cu manifestanți din Piața Universității, că în acest moment nu înclină foarte mult spre soluția alegerilor anticipate, întrucât nu ar rezolva problema.

“Domnule președinte, vreți anticipate? Noi nu vrem anticipate, pentru că în Parlament vor ajunge aceleași partide”, i s-a adresat un manifestant lui Iohannis, în Piața Universității.

Președintele a replicat că nici el nu ar opta în acest moment pentru alegeri legislative înainte de termen. “Eu nu înclin acum foate mult spre anticipate, nu rezolvă problema”, a spus Iohannis, răspunsul său fiind urmat de scandări ale manifestanților. “Vrem dreptate, nu anticipate!”, au strigat oamenii.

Soluția anticipatelor a fost susținută de PNL și a fost discutată inclusiv la consultările cu partidele parlamentare, care au avut loc joi și vineri.

“Concluzia mea este că majoritatea liderilor politici sunt dispuși să discute despre alegeri anticipate, sunt dispuși să discute despre un guvern tehnocrat. Aproape nimeni nu este dispus să discute despre un guvern politic. Este o noutate. De aceea niciun partid nu a venit cu un nume de prim-ministru”, declara vineri Iohannis, la finalul celor două zile de consultări.

Iohannis despre discuțiile din Piața Universității

“Am fost în seara aceasta în Piața Universității și am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar și speranța că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenți să aibă încredere și să rămână implicați, doar împreună putem face ca România să devină țara pe care ne-o dorim cu toții”, a scris Klaus Iohannis pe pagina sa de Facebook.

Președintele Klaus Iohannis a fost duminică seara în Piața Universității pentru a discuta cu protestatarii, așa cum anunțase vineri, după consultările cu reprezentanți ai societății civile. În cele aproximativ 30 de minute cât a stat în Piața Universității, oamenii i s-au plâns de clasa politică, de “legile care i-au umilit și jecmănit”, iar șeful statului a primit și scrisori cu revendicări de la manifestanți.

Alți manifestanți s-au arătat nemulțumiți că nu au fost chemați la Cotroceni și au întrebat când vor mai fi consultări. “De ce nu ne-ați primit la Cotroceni? Am trimis și o petiție!”, au strigat oamenii către șeful statului. “Curățenie în partidele politice, să vină oameni noi”, i-a cerut un alt protestatar lui Klaus Iohannis.

Șeful statului nu a vorbit foarte mult cu mulțimea, răspunzând punctual și sumar la unele întrebări. “Schimbare se poate face în interiorul partidelor”, le-a spus președintele celor care au cerut înnoirea clasei politice.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună