Home Actualitate Iohannis, despre ordonanța de interzicer...
Actualitate

Iohannis, despre ordonanța de interzicere a exporturilor de lemn: Voi analiza foarte bine chestiunea

Președintele Klaus Iohannis a declarat, luni, despre intenția Guvernului de a da o ordonanță care să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă, că va analiza foarte bine această chestiune și că în principiu sprijină orice acțiune care duce la oprirea defrișărilor.

”Primul-ministru m-a informat că dorește să emită un astfel de act. Competențele economice sunt la Guvern, nu mai președinție, dacă evident, dacă actul va ajunge la președinție, voi analiza foarte bine această chestiune”, a spus Klaus Iohannis.

El a continuat: ”Până acolo, pot să vă spun că în principiu sprijin orice acțiune legală care duce la oprirea defișările ilegale. Dacă aceasta este cea mai bună, vom vedea când vom cunoaște și argumentația Guvernului”.

Guvernul intenționează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanță de urgență care a fost însă blocat în discuții la Ministerul Justiției, a anunțat premierul Victor Ponta.

El a precizat că a avut o discuție în acest sens cu ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

“Am solicitat încă de aseară doamnei ministru Gavrilescu, și, sigur, cu Departamentul pentru Relații Europene, cu Economia și cu Justiția, să adoptăm azi o ordonanță de urgență prin care să interzicem pe un termen limitat exportul de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată. Din păcate, înțeleg că, Justiția, nu ați găsit soluția, restul la dumneavoastră s-a blocat”, a spus Ponta, miercuri, la începutul ședinței de Guvern.

El le-a cerut reprezentanților Ministerului Justiției să găsească o soluție juridică până săptămâna viitoare, avertizându-i că, în caz contrar, își pot găsi de lucru în altă parte.

“Eu vreau să vă rog, până săptămâna viitoare, să găsiți o soluție sau să vă găsiți toți de la Justiție altceva de lucru! Până săptămâna viitoare, vreau să veniți cu soluția legislativă temporară până când avem o soluție pe termen lung, cu siguranță. Cred că, dacă vă puneți mintea la contribuție, treceți peste «Nu»-ul tradițional și găsiți o soluție”, a arătat prim-ministrul.

Ponta a adăugat că înțelege că trebuie respectate toate obligațiile României, dar crede că cele de pe plan european nu sunt împotriva intereselor României, iar Ministerul Justiției trebuie să reprezinte interesele țării.

Ponta a precizat totodată că în Parlament este susținută formula de Cod Silvic adoptată de Guvern, după ce președintele Klaus Iohannis a respins acest proiect.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună