Home Actualitate Iohannis a participat la reuniunea CE, u...
Actualitate

Iohannis a participat la reuniunea CE, unde liderii europeni au condamnat atacul din Salisbury

Președintele Klaus Iohannis a participat, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European, la Bruxelles, unde au fost discutate evaluarea negocierilor privind Brexit, dar și atacul cu agent neurotoxic din Marea Britanie, context în care toți liderii europeni au condamnat recentul atac din Salisbury.

În cadrul reuniunii Consiliului European în format UE 27 a fost evaluat rezultatul negocierilor cu Marea Britanie privind Brexit în legătură cu perioada de tranziție solicitată de partea britanică și au fost adoptate liniile directoare care vor sta la baza discuțiilor cu Marea Britanie pentru cadrul viitoarelor relații, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.

„Liderii europeni au agreat că au fost îndeplinite toate obiectivele importante din mandatul negociatorului șef privind perioada de tranziție. Printre acestea, din perspectiva României, un obiectiv prioritar l-a reprezentat asigurarea acelorași drepturi, conform acordului de retragere, pentru cetățenii UE care vor sosi în Marea Britanie între martie 2019 și decembrie 2020”, se arată în documentul citat.

Citiți mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună