Iohannis a acceptat propunerea PNL de a deveni ministru de Interne și vicepremier, dar nu renunță la Primăria Sibiului. O variantă ar fi suspendarea pe 6 luni
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a acceptat, vineri, nominalizarea sa ca vicepremier și ministru de Interne, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PNL. Iohannis nu ar vrea să renunțe la Primăria Sibiu, o variantă fiind suspendarea sa pentru șase luni, au declarat pentru MEDIAFAX surse din partid.
Klaus Iohannis ar urma să coordoneze activitatea celorlalți miniștri liberali, au mai spus sursele citate.
Iohannis, care este la al patrulea mandat consecutiv de primar al Sibiului, nu dorește însă să renunțe la Primărie, au declarat surse din conducerea liberală.
Soluția în acest caz ar fi ca Iohannis să se autosuspende de la Primărie pentru perioada în care va fi în Guvern, au explicat pentru MEDIAFAX aceleași surse.
Conform surselor citate, ar fi în discuție suspendarea lui Iohannis de la Primăria Sibiu pentru o perioadă de șase luni, timp în care primăria să fie condusă interimar de un viceprimar.