Home Actualitate Ioana Petrescu: Ministerul Finanțelor Pu...
Actualitate

Ioana Petrescu: Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Fiscal au abordări diferite privind impactul profitului reinvestit

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) și Consiliul Fiscal au pornit de la abordări diferite privind impactul bugetar al scutirii de impozit pe profitul reinvestit, a declarat pentru MEDIAFAX ministrul de resort, Ioana Petrescu, care spune că doar circa 30% din profitul brut este reinvestit.

Ioana Petrescu: Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Fiscal au abordări diferite privind impactul profitului reinvestit
Ioana Petrescu: Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Fiscal au abordări diferite privind impactul profitului reinvestit · Foto: Business Magazin

 “Opiniile MFP (Ministerul Finanțelor Publice – n.r.) și Consiliului Fiscal au plecat de la abordări diferite. Tendința generală este ca din toți agenții economici care obțin profit, aproximativ 30% din profitul brut va fi folosit în investiții. Dintre aceștia, 30,5% reinvestesc în instalații tehnice și mașini, iar din acest procent doar 70% investesc în echipamente tehnologice incluse în subgrupa 2.1, pentru care se poate aplica facilitatea fiscală”, a afirmat Petrescu, după ce președintele Consiliului Fiscal, Ionuț Dumitru, a declarat că Finanțele au subestimat impactul, respectiv 500-600 milioane lei anual, pe când Consiliul a calculat cel puțin 2 miliarde lei.

Dumitru a afirmat vineri că, raportat la PIB, impactul de peste 2 miliarde lei are o pondere de 0,3-0,4%, o sumă “deloc de neglijat”.

“La nivel anual, Ministerul de Finanțe spune că impactul este undeva în jur de 500-600 milioane lei, după calculele noastre, într-un scenariu conservator, discutăm de cel puțin 2 miliarde de lei”, a spus Dumitru după conferința “Cum «albim» economia și creștem încasările la buget?”, organizată de Ziarul Financiar.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună