Investitorii sunt nervoși: Unilever, noul proprietar al FruFru, scade cu 6,5% pe Bursa de la Londra după ce a anunțat că va rata așteptările privind creșterea vânzărilor în 2019
Acțiunile Unilever (simbol bursier – ULVR) au scăzut marți pe bursa de la Londra cu circa 6,5% după ce compania a anunțat că se așteaptă să rateze așteptările privind vânzările pentru 2019 și că pentru anul viitor estimează o creștere a vânzărilor situată în intervalul inferior, potrivit Market Watch.

Producătorul anglo-olandez al sosurilor Hellmann’s și al săpunului Dove a transmis că baza creșterii vânzărilor pentru anul 2019, o valoare care exclude cheltuielile excepționale, s-ar poziționa în jumătatea inferioară a intervalului multianual de 3%-5% al companiei.
Unilever a motivat ratarea așteptărilor cu provocările trimestriale din anumite piețe, printre care și încetinirea creșterii economice din Asia de Sud, precum și cu comercializarea din piețele dezvoltate, care continuă să fie provocatoare.
Cu toate acestea, compania a menționat că se așteaptă ca marja, câștigurile și numerarul să nu fie afectate și a avertizat că o recuperare deplină a creșterii vânzărilor va necesita timp. Unilever se așteaptă ca în prima parte a anului 2020 creșterea vânzărilor să fie de sub 3%, iar în al doilea semestru situația să se îmbunătățească.
De la începutul anului, acțiunile ULVR se tranzacționează în creștere cu 12,7%, emitentul ajungând la 135 miliarde de euro capitalizare.