Investitorii nu știu ce să înțeleagă din discursul alarmist al lui Putin, mai ales că astăzi are loc ședința Fed de peste ocean: Indicele FTSE 100 din Londra crește cu 0,6%, în timp ce DAX 30 din Frankfurt scade cu 0,2%. La BVB, indicele BET are minus 1,1%
Marile burse europene înregistrau evoluții mixte la începutul ședinței de tranzacționare de miercuri, 21 septembrie, după ce, anterior, președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială în contextul războiului din Ucraina. La Londra, indicele FTSE 100 creștea cu 0,6% la…
Marile burse europene înregistrau evoluții mixte la începutul ședinței de tranzacționare de miercuri, 21 septembrie, după ce, anterior, președintele rus Vladimir Putin a anunțat mobilizarea parțială în contextul războiului din Ucraina.
La Londra, indicele FTSE 100 creștea cu 0,6% la ora publicării știrii, în timp ce FTSE-MIB din Milano era pe plus cu 0,7%, iar IBEX 35 din Madrid urca cu 0,2%. Totodată, indicele german DAX 30 și CAC 40 din Paris se depreciau cu 0,2%, respectiv 0,1%, conform MarketWatch.
Stoxx 600, indice care urmărește evoluția a 600 de companii din economii precum Regatul Unit, Norvegia, Belgia, Austria și Germania, se aprecia cu 0,3%, în timp ce indicele BET al Bursei de Valori București pierdea 1,1%, potrivit datelor BVB.
„Cei care vorbesc despre atac nuclear trebuie să își amintească de faptul că Rusia are arme nucleare mai performante decât Occidentul, așa că, dacă integritatea teritorială a țării va fi pusă în pericol, vom acționa fără frică, și nu blufez”, a spus astăzi președinte rus Vladimir Putin.
Liderul de la Kremlin a declarat, de asemenea, că Moscova va susține asigurarea referendumurilor din Donbas privind alipirea regiunilor la Rusia. Anterior, separatiștii ruși din Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie au anunțat organizarea unui referendum pentru unificarea cu Rusia în perioada 23-27 septembrie.
„Anunțăm o mobilizare militară parțială. Voi acorda statul legal voluntarilor care luptă în Donbas. Toți cetățenii care vor fi mobilizați vor avea statut deplin de forță armată. Mobilizarea va începe miercuri.”
Tot astăzi, investitorii prezenți pe piețele de capital își îndreaptă atenția asupra ședinței Rezervei Federale din Statele Unite, banca centrală americană putând adopta astăzi același ton agresiv de creștere a ratelor dobânzilor. De altfel, unii analiștii estimează că o majorare prea bruscă a dobânzii de referință ar putea arunca economia americană – prima la nivel mondial – într-o crâncenă perioadă de recesiune.
Totuși, contractele futures pe Dow Jones, S&P și Nasdaq înregistrau scăderi modeste la ora publicării știrii, de la 0,05% la 0,1%. Prețul barilului de petrol West Texas Intermediate urca cu 0,9%