Home Actualitate Investitori fericiți: Cea mai mare bancă...
Actualitate

Investitori fericiți: Cea mai mare bancă din Franța a raportat un profit de aproape 2 miliarde de euro în primul trimestru

Francezii de la BNP Paribas au raportat un profit net de 1,92 miliarde euro în primul trimestru din 2019, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, însă sub estimările analiștilor, potrivit Bloomberg. Cea mai mare bancă…

Investitori fericiți: Cea mai mare bancă din Franța a raportat un profit de aproape 2 miliarde de euro în primul trimestru
Investitori fericiți: Cea mai mare bancă din Franța a raportat un profit de aproape 2 miliarde de euro în primul trimestru · Foto: Business Magazin

Francezii de la BNP Paribas au raportat un profit net de 1,92 miliarde euro în primul trimestru din 2019, în creștere cu 22% față de aceeași perioadă a anului trecut, însă sub estimările analiștilor, potrivit Bloomberg.

Cea mai mare bancă franceză a înregistrat venituri totale de 11,1 miliarde euro în T1 2019, cu 3,2% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, depășind estimările. Performanța grupului a fost condusă în principal de veniturile diviziei de tranzacționare pentru instrumente cu randament fix, care a înregistrat cel mai bun avans dintre toate băncile din SUA și Europa.

Astfel, veniturile din instrumente cu venit fix precum obligațiunile au crescut cu 29% față de T1 2018, pe fondul unor randamente mai ridicate și a tranzacțiilor pe schimb valutar, a anunțat BNP Paribas joi. Prin urmare, profitul înainte de taxe înregistrat de divizia principală de tranzacționare a băncii s-a ridicat la 252 milioane euro, peste estimările economiștilor intervievați de Bloomberg.

Jean-Laurent Bonnafe, CEO-ul BNP Paribas, vrea să creeze un campion european care să poată concura cu puternicele bănci americane și este în mijlocul unui proces de reducere a costurilor, fiind forțat de condițiile din piață să reducă estimările pentru 2020 și să reducă cheltuielile băncii cu încă 600 milioane euro. Ca parte din aceste măsuri de reducere a costurilor, BNP Paribas a oprit o parte din activitatea de tranzacționare din SUA.

„Cheltuielile operaționale au fost acoperite cu succes și nivelul lor a beneficiat de măsurile de reducere a costurilor, generând efecte pozitive”, a spus Bonnafe, referindu-se în jargon bancar la faptul că ritmul a creșterii profitului a depășit costurile.

Joi la ora 14.40, acțiunile BNP Paribas se tranzacționau pe Euronext Paris la 48,7 euro per acțiune, în creștere cu 2,7% de la începutul ședinței de tranzacționare, la o capitalizare bursieră de circa 60,8 miliarde euro.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună