Un investitor cheie din fotbalul european spune că meciurile au nevoie de mai multă dramă: „Dacă nu creezi mai mult dramatism, începi să pierzi oameni, iar odată ce se întâmplă asta, e greu să îî recuperezi”
Fotbalul european are nevoie de mai multe meciuri încărcate de dramatism și tensiune pentru a ține fanii intersați și a atrage noi audiențe, este de părere șeful unui fond de investiții care a susținut Barcelona și Real Madrid. Alex Waxman,…
Fotbalul european are nevoie de mai multe meciuri încărcate de dramatism și tensiune pentru a ține fanii intersați și a atrage noi audiențe, este de părere șeful unui fond de investiții care a susținut Barcelona și Real Madrid.
Alex Waxman, un fost partener la Goldman Sachs și co-fondator al Sixth Street, grup de investiții care gestionează peste 75 de miliarde de dolari, a arătat că sportul trebuie să inoveze pentru a putea atrage un public mai larg.
„Sunt din ce în ce mai multe forme de divertisment pe care oamenii, în special cei tineri, le pot consuma”, a declarat acesta pentru FT. „Dacă nu creezi mai mult dramatism, începi să pierzi oameni, iar odată ce se întâmplă asta, e greu să îî recuperezi. Cele mai bune business-uri inovează înainte ca acest lucru să se întâmple”, a mai adăugat Waxman.
Grupul de investiții Sixth Street a încheiat în 2022 acorduri cu Barcelona și Real Madrid. Acum, aceste două cluburi vor să creeze un nou campionat pentru a înlocui UEFA Champions League, ce mai prestigioasă competiție de fotbal din Europa.
Alex Waxman consideră că echipele, în ciuda reputației lor globale, trebuie să continue să investească pentru a preveni erodarea brandului. „Se pot topi ca un cub de ghiață dacă nu fac lucrurile corect din perspectiva afacerii și a fanilor”, conchide acesta.