Investiție de 69 mil. euro pentru realizarea centurii municipiului Beiuș, județul Bihor
Consiliul Județen Bihor a aprobat proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru realizarea centurii municipiului Beiuș, un proiect de 69 mil. euro, fără TVA, finanțat din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020, din fonduri de la…
Consiliul Județen Bihor a aprobat proiectul de hotărâre privind indicatorii tehnico-economici pentru realizarea centurii municipiului Beiuș, un proiect de 69 mil. euro, fără TVA, finanțat din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014-2020, din fonduri de la bugetul de stat și de la bugetul CJ Bihor.
Lungimea traseului este de 7,33 km, iar șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens. Proiectul presupune construirea a patru poduri și a trei pasaje, cu o lungime totală de 1,85 km. Durata de realizare a investiției ’’Varianta ocolitoare Ștei (Beiuș) – etapa I – Centura Beiuș’’ este de 18 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
’’Ne propunem ca după aprobarea proiectului în comsia tehnico-economică a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe care sper să o obținem în prima jumătate a lunii iulie, să demarăm procedura de licitație pentru desemnarea unui constructor. Documentația pe care o avem este la stadiul de Proiect Tehnic (PT), deci nu va mai fi nevoie de o durată de proiectare. Estimăm că, dacă nu vor fi contestații, cel mai târziu în primăvara anului viitor vom putea începe efectiv lucrările, prognozând că la finalul anului 2023 centura va fi gata”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, într-un comunicat de presă.