Internetul celor care urăsc restul lumii: unde se ascund rasiștii și naziștii zilelor noastre
Imaginați-vă un Facebook populat de rasiști, neonaziști și militanți pentru supremația albilor; într-un astfel de loc, nici chiar un eveniment natural, așa cum a fost recenta eclipsă de soare, nu ar scăpa netaxat. După cum a scris unul dintre utilizatori: „soarele este acum negru, iar asta cere reparații!“. Vi se pare un scenariu improbabil? Faceți atunci cunoștință cu internetul urii.
Rețeaua socială Gab.ai a pornit în august 2016, cu trei luni înainte de alegerile din Statele Unite, iar momentul nu a fost ales întâmplător. Fondată în San Mateo, California, de un fost antreprenor pe nume Andrew Torba, care îl susținea pe Donald Trump, rețeaua a fost inițial gândită pentru doar patru oameni. Torba, care la un anumit punct a fost dat afară de la acceleratorul Y Combinator pentru nerespectarea politicilor interne, a devenit frustrat de ceea ce descria drept „monopolul social al celor de stânga“; acest monopol ar fi decis care știri merită promovate și ce poate fi definit ca hărțuire pe internet.
Un an mai târziu, rețeaua socială Gab.ai are peste 240.000 de utilizatori și a strâns mai mult de 1 milion de dolari prin crowdfunding. Având ca logo fața lui Pepe, broasca antropomorfică ce a devenit emblematică pentru mișcarea de extremă dreapta, Gab reprezintă un teren de joacă pentru naziști, susținători ai supremației albilor, antifeminiști sau homofobi; chiar și notificările folosesc un sunet produs parcă de o broască. Dacă o remarcă antisemită, rasistă sau sexistă nu e primul lucru cu care te întâlnești pe Gab.ai, cu siguranță va fi al doilea sau al treilea. E un spațiu sigur pentru oamenii de care noi, ceilalți, încercăm în mod constant să ne ferim, scriu cei de la Slate.com într-un amplu material dedicat fenomenului.
Incidentul Charlottesville
La jumătatea lunii august, oficialitățile statului Virginia au declarat ilegală demonstrația naționaliștilor albi Unite the Right (Uniți dreapta), după ce în urma violențelor din orașul Charlottesville cel puțin două persoane au fost rănite. Ulterior, autoritățile din Charlottesville au declarat starea de urgență după ciocnirile violente dintre naționaliști și manifestanții antirasism ce au avut loc în cadrul unui marș privind înlăturarea unui monument al unui general din Războiul Civil american din orașul Charlottesville. O femeie de 32 de ani a murit în timpul evenimentelor violente, după ce un simpatizant naționalist a intrat intenționat cu mașina în mulțime, iar doi ofițeri de poliție au murit după ce elicopterul în care se aflau s-a prăbușit la 11 kilometri de Charlottesville.
Extremiștii au inițiat acest marș fiind nemulțumiți de un plan ce privește înlăturarea unei statui a generalului Robert Lee din Charlottesville, cel care a fost comandantul forțelor prosclavie din sudul american, în timpul Războiul Civil. Donald Trump a declarat că sunt de condamnat ambele tabere ale protestelor violente din Virginia, ce au lăsat în urmă un mort și mai mulți răniți, afirmând că s-a greșit de ambele părți; declarația sa a stârnit numeroase controverse, fiind acuzat atât de republicani cât și de democrați că favorizează grupuri ce ar trebui condamnate fără reținere.
Pentru Trump, aceste lucruri nu reprezintă însă nimic nou: în timpul campaniei, el s-a delimitat greu de susținerea primită din partea lui David Duke, fost lider al grupării Ku Klux Klan și unul dintre cei mai vocali susținători ai supremației albilor. „Cred că s-a greșit de ambele părți“, a afirmat Trump. „Când fac o declarație, îmi place să fiu corect. Vreau faptele. Evenimentele tocmai avuseseră loc“, a continuat președintele SUA, explicând motivul pentru care a așteptat două zile pentru a condamna violențele rasiste din Virginia. „Am urmărit foarte atent evenimentele, mai atent decât mulți oameni. Aveți de o parte un grup agresiv și, de cealaltă parte, tot un grup foarte violent. Nimeni nu a vrut să spună asta”, a continuat președintele american. „Cei care răspândesc violențele în numele bigotismului lovesc în inima Americii. Toți cei care au acționat în mod ilegal în Charlottesville și care au comis violențe rasiste vor fi trași la răspundere“, a afirmat Donald Trump, la Casa Albă, citat de Associated Press. Pe 17 august, în săptămâna ce a urmat incidentelor de la Charlottesville, Virginia, Google a exclus Gab.ai de pe lista aplicațiilor disponibile pe PlayStore.
Internetul urii
Gab.ai este însă doar unul dintre refugiile pe care americanii plini de ură le folosesc pentru a-și împărtăși crezurile. Aflându-se în pericol de a fi excluși de pe internet, pe care îl folosiseră ani de zile pentru a se organiza, adepții supremației albilor și neonaziștii se îndreaptă acum către dark web, acea parte a internetului pe care majoritatea dintre noi nu o putem accesa sau pur și simplu nu vrem să o vedem. Limitarea accesului acestor grupuri nu a început însă după evenimentele din Charlottesville: companii precum Airbnb sau Facebook anulau deja evenimente ale unor utilizatori încă de la începutul anului. După ce imaginile din timpul marșului au devenit virale, tot mai multe companii au început să se dezică de mișcările de extremă dreapta.