Home Actualitate Înmatriculările de mașini în Europa, cea...
Actualitate

Înmatriculările de mașini în Europa, cea mai mare scădere din ultimii doi ani. Topul mărcilor de autovehicule noi înmatriculate în România

Înmatriculările de autoturisme noi din România au scăzut cu 31,1% în luna septembrie, la aproximativ 4.700 unități, singurul stat UE cu un declin mai abrupt fiind Grecia, în timp ce piața europeană s-a contractat cu 11%, la 1,1 milioane înregistrări, cea mai severă contracție din ultimii doi ani.

Înmatriculările de mașini în Europa, cea mai mare scădere din ultimii doi ani. Topul mărcilor de autovehicule noi înmatriculate în România
Înmatriculările de mașini în Europa, cea mai mare scădere din ultimii doi ani. Topul mărcilor de autovehicule noi înmatriculate în România · Foto: Business Magazin

Numărul total al înmatriculărilor de autovehicule din România a coborât cu 28% în septembrie față de perioada corespunzătoare a anului trecut, la 6.476, potrivit datelor Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), care includ mopede și motociclete, microbuze și autobuze, dar și vehicule pentru transportul mărfurilor. Dacia s-a menținut pe poziția de lider de piață, cu 1.049 autoturisme noi înmatriculate în septembrie, în scădere cu 45,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Locul al doilea a fost ocupat de Volkswagen, cu 524 unități, în coborâre cu 29,9%, urmat de o altă marcă a grupului german, Skoda, cu 404 unități, reprezentând un declin de 37,6%. Marca Ford a reușit 391 livrări, în scădere cu numai 1,5%, în timp ce Renault a consemnat o contracție de 40,1%, la 355 unități, potrivit DRPCIV.

Mai multe pe mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună