Home Actualitate Inginerul metalurg Constantin Savu, unul...
Actualitate

Inginerul metalurg Constantin Savu, unul din ultimii împătimiți ai producției industriale, președinte și fondator al grupului Uzinsider, care cuprinde Comelf Bistrița, 24 ianuarie Ploiești și Promex Brăila, a încetat din viață la 83 de ani

Inginerul metalurg Constantin Savu, președinte și fondator al grupului Uzinsider, care cuprinde companiile industriale Comelf Bistrița, 24 ianuarie Ploiești și Promex Brăila, a încetat din viață ieri la 83 de ani.

Inginerul metalurg Constantin Savu, unul din ultimii împătimiți ai producției industriale, președinte și fondator al grupului Uzinsider, care cuprinde Comelf Bistrița, 24 ianuarie Ploiești și Promex Brăila, a încetat din viață la 83 de ani
Inginerul metalurg Constantin Savu, unul din ultimii împătimiți ai producției industriale, președinte și fondator al grupului Uzinsider, care cuprinde Comelf Bistrița, 24 ianuarie Ploiești și Promex Brăila, a încetat din viață la 83 de ani · Foto: Business Magazin

Inginerul metalurg Constantin Savu, președinte și fondator al grupului Uzinsider, care cuprinde companiile industriale Comelf Bistrița, 24 ianuarie Ploiești și Promex Brăila, a încetat din viață ieri la 83 de ani.

El a fost unul din cei mai buni specialiști ai României atât în metalurgie cât și în operațiunile de import-export și contracte de dezvoltare industrială prin contrapartidă.

A fost unul din fondatorii grupului Uzinsider în 1992, după ce în perioada 1979-1992 a lucrat la Uzinexportimport București ajungând până la funcția de director general adjunct.

A terminat Liceul Gheorghe Lazăr din București și Facultatea de Metalurgie, secția Furnale Oțelării, între 1967-1969 a fost inginer stagiar la Combinatul Siderurgic Galați, iar între 1969 și 1979 a lucrat la Întreprinderea de Utilaje și Piese de Schimb București, unde a realizat patru invenții și inovații – oțeluri de rezistență la coroziuni, folosite în industria cimentului, conform biografiei sale transmise de reprezentanții Uzinsider.

La Uzinexportimport a negociat, semnat și a administrat punerea în funcțiune de către români a modernizării instalației de aglomerare a Combinatului Siderurgic Karabuk din Turcia în perioada 1983-1988, contract în valoare de 20 milioane $. Erau anii când specialiștii români construiau combinate, porturi, fabrici de ciment sau linii de înaltă tensiune în Orientul Mijlociu și alte țări de pe glob.

Comelf S.A. Bistrița, cu afaceri anuale de circa 160 mil. lei și 550 de angajați, este un producător de structuri metalice complexe și componente din oțel carbon și inox pentru diverse sectoare, având printre clienți General Electric sau Siemens. Firma este listată la BVB și are o capitalizare bursieră actuală de 104 mil. lei.

24 Ianuarie Ploiești produce utilaje industriale mai ales pentru industria chimică, are afaceri anuale de circa 40 mil. lei și 190 de angajați. Promex este fosta fabrică de excavatoare din Brăila, care avea în 1989 13.000 de angajați și producea circa 1.200 de excavatoare pe an, dar a cărei activitate nu a putut fi menținută.

„A fost unul din ultimii împătimiți ai producției industriale”, a transmis Cristian Pârvan, membru al Consiliului de Administrație al Uzinsider.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună