ING Bank: Așteptările de creștere economică au scăzut la cel mai jos nivel din ultimii 4 ani
În ciuda unei reveniri a moralului consumatorilor, încrederea în sectorul serviciilor a înregistrat cel mai redus nivel al ultimilor trei ani și a tras așteptările generale la cel mai scăzut nivel din septembrie 2014, arată o analiză publicată de ING Bank România.
După ce a scăzut în cinci din cele șase luni ale primei jumătăți a acestui an, trăgând un semnal de alarmă cu privire la creșterea economică bazată pe consum a României, încrederea consumatorilor a avut o creștere abruptă în luna iulie, fiind cea mai mare din acest an. Așteptările consumatorilor cu privire la situația economică viitoare, precum și cu privire la perspectivele mai bune de economisire au fost cu atât mai încurajatoare.
Planurile de a cumpăra bunuri cu valoare mare, precum o mașină, sau de a aduce îmbunătățiri locuințelor au înregistrat, de asemenea, o creștere, deși planurile cu privire la achiziționarea de locuințe a rămas plafonată pentru al treilea trimestru, lucru ce sugerează că decelerarea economică s-a oprit.
Încrederea în sectorul construcțiilor și al comerțului cu amănuntul a fost, de asemenea, în creștere. În construcții, numărul mai mare de comenzi și o perioadă de așteptare mai mare au reușit să compenseze dificultățile întâmpinate în găsirea forței de muncă, în timp ce în cazul comerțului cu amănuntul, îmbunătățirea a venit aproape în totalitate din presupunerile mai optimiste pentru perioada următoare.
Citiți mai multe pe www.mediafax.ro.