Home Actualitate Informare meteo de răcire a vremii, vânt...
Actualitate

Informare meteo de răcire a vremii, vânt, ploi, lapoviță și ninsoare până luni. Ger în Transilvania

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o informare de răcire accentuată a vremii, vânt, ploi, lapoviță și ninsoare, până luni dimineața. În Transilvania minimele vor coborî sub limita gerului. Începând de sâmbătă de la ora 18.00 până luni la…

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri o informare de răcire accentuată a vremii, vânt, ploi, lapoviță și ninsoare, până luni dimineața. În Transilvania minimele vor coborî sub limita gerului.

Începând de sâmbătă de la ora 18.00 până luni la ora 10.00, ANM anunță intensificări ale vântului, răcire accentuată și precipitații mixte.

Vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei și al Banatului, în Dobrogea, Muntenia și în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie) și în prima parte a zilei de duminică, aria precipitațiilor va cuprinde regiunile sudice și sud-vestice.

Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviță și ninsoare. Cantitățile de apă vor depăși, izolat, 10…15 l/mp.

Valorile termice vor fi în scădere accentuată, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obișnuit la această dată. În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative și se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună