Home Opinii Indira Crasnea, Mediafax: Minutele unui...
Opinii

Indira Crasnea, Mediafax: Minutele unui rege și meschinăria celor care nu au fost

Cât regele Mihai a stat în Parlament acesta a fost cu totul în rostul său, iar marii absenți au apărut meschini.A fost unul din rarele momente când Parlamentul - de la dreapta la stânga - nu s-a făcut de râs și a onorat caracterizarea făcută în discursul fostului suveran.

Discurs care a fost ascultat cu atenție, de referință prin miezul, simplitatea și tăria pe care le-a transmis. Aproape nimic nu a fost uitat în cele 835 de cuvinte bine cumpănite. Au fost redate răul și binele din mersul lucrurilor: dualitatea politicii, nesocotirea valorilor, descurajările instituționale, durerile celor fără de putere și speranță, dar și credința în etică, morală, memorie, continuitate. Regele a “operat” starea națiunii cu alb și negru, măsurat și robust. Tăria vorbelor sale a venit din faptul că au fost necomplicate, dar profunde. Și că au fost un îndemn pentru întoarcerea spre loialitate, seriozitate, modestie (toate asociate simbolic coroanei).

A mai vorbit regele despre nevoia de cârmuitori respectați și pricepuți. Cârmuitorii erau însă un pic plecați, fofilați și peste măsură de ocupați. Cârmuitorul numărul unu, președintele B., s-a ascuns cu noaptea-n cap după mantalele Armatei după care și-a luat fuguța picioarele la spinare spre Bruxelles. Cârmuitorul cel mic, premierul B. s-a tupilat mimetic după aceleași mantale și după onoarea Armatei, taman unde se agață harta-n cui, la Carei. Cârmuitoarea numărul unu, suava Roberta, este hăt departe, în Georgia, unde s-a întâlnit cu Mihail Saakașvili (președintele care își roade cravata la nervi), exprimându-și “satisfacția pentru dinamica excelentă a relațiilor româno-georgiene”.

Toți au avut niște programe atât de strașnic puse la punct, încât le-a fost imposibil să se abată de la ele. Dintr-o dată, pe notabilitățile noastre le-a lovit rigoarea nemțească. Dar și-au făcut un calcul greșit de eficiență: minutele cât ar fi evadat din “turma” coaliției pentru a fi prezenți la momentul regal și istoric ar fi fost pentru ei o mare oportunitate de imagine. Irosită din lașitate. Sau din ipocrizie. I-ar fi salvat cumva, președintele Senatului. Dar Mircea Geoană s-a pierdut în discurs, uitând de abilitatea diplomatică a gazdei elegante, care sigur trebuie să vorbească mai puțin decât invitatul.

Ipocrizia sau pusul poalelor în cap n-au lipsit, post-factum, nici la cei prezenți. Mircea Toader, șeful deputaților PDL a fost o mostră de gândire unilaterală. Lui i-a cășunat, cum altfel, pe PSD: “Cei care l-au huidut 15 ani pe rege acum îl adulează”. Da, cei care l-au huiduit își mai pot schimba părerile. Nu neapărat din prefăcătorie. De partea cealaltă, Ponta și Nicolăescu s-a urzicat prompt. Și bălăcăreala a fost gata. Este afurisit de greu să iei o pauză mai lungă de la zoaie.

Cât îl privește pe marele absent, președintele Băsescu, era să dea în clocot ante-eveniment. Ce să-i spună el regelui?

Acum aproape doi ani, în decembrie 2009, la ceremonia de validare ca președinte, desfășurată la Curtea Constituțională, Traian Băsescu spunea cu emoție (reală): “Românii mi-au dat (…) unii susținere, alții o lecție. Indiferent care a fost poziția românilor (…) voi fi președintele tuturor”. După doi ani, în noiembrie 2011, s-a arătat că Traian Băsescu, cruciatul Constituției, n-a știut să fie și președintele cetățeanului român Mihai I. Care i-a dat o lecție.

Sursa: Mediafax.ro

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună