Home Actualitate Incident AVIATIC cu 162 de pasageri la b...
Actualitate

Incident AVIATIC cu 162 de pasageri la bord: Un avion care venea de la Ankara a ieșit de pe pistă și s-a oprit foarte aproape de apele Mării Negre - FOTO, VIDEO

Un avion de pasageri al companiei Pegasus Airlines a ieșit de pe pista aeroportului din Trabzon, Turcia, și s-a oprit la câțiva metri de apele Mării Negre, dar nicio persoană nu a fost rănită, relatează site-ul agenției Reuters.

Incidentul a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, în nord-estul Turciei. O aeronavă Boeing 737-800 care venea de la Ankara, cu 162 de pasageri la bord, a aterizat la Trabzon.

Imaginile de la fața locului arată că avionul s-a blocat pe o pantă abruptă și noroioasă, la aproximativ 10 metri de apele Mării Negre.

Cauza accidentului nu este deocamdată cunoscută, iar autoritățile au deschis o anchetă. Guvernatorul provinciei Trabzon, Yucel Yavuz, a precizat că examinările efectuate peste noapte au confirmat că nu sunt probleme cu pista de aterizare.

Aeroportul din Trabzon a fost închis până duminică dimineață, la ora locală 08.00, mai multe curse fiind anulate.

SURSA: Aeronews Facebook

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună