Home Actualitate Începutul poveștii Logan, care a împlini...
Actualitate

Începutul poveștii Logan, care a împlinit anul acesta 10 ani, a fost pe un șervețel și nu pe planșeta designerilor

Puțină lume știe că povestea automobilului Logan începe pe un șervețel. În 1997 Louis Schweizer, pe atunci CEO al Renault, a vizitat Rusia. Acolo a descoperit Lada, mașina rusească care costa 6.000 de dolari și care se vindea mult mai bine decât mai elegantele și mai dotatele Renault, dar care costau dublu sau peste.

Începutul poveștii Logan, care a împlinit anul acesta 10 ani, a fost pe un șervețel și nu pe planșeta designerilor
Începutul poveștii Logan, care a împlinit anul acesta 10 ani, a fost pe un șervețel și nu pe planșeta designerilor · Foto: Business Magazin

Lada era o mașină învechită, iar Schweizer spune că i s-a părut inacceptabil faptul că tehnica modernă nu permite fabricarea unei mașini bune la prețul de 6.000 de dolari.

El a scris pe un șervețel, în avion, în drum spre Paris, specificațiile de bază care să stea la baza unei mașini ieftine – modernă, fiabilă, accesibilă, și a adăugat că restul se negociază. Șervețelul cu cerințele a ajuns la Gerard Detourbet, manager în divizia de cercetare-dezvoltare, care a primit misiunea de a construi mașina de 6.000 de dolari.

În continuare povestea este cunoscută: ingineri din Franța și România, sub supravegherea lui Detourbet, au proiectat o mașină de la zero, cu mai puține componente decât un automobil tipic Renault, cu o arhitectură simplă, dar totuși spațios.

De la șervețelul lui Schweizer își au originea oglinzile simetrice, care pot fi folosite pe orice parte a mașinii, parbrizul mai plat pentru reducerea costurilor și diminuarea potențialelor defecte sau taboul de bord care putea fi turnat dintr-o bucată, elemente care au contribuit la reducerea costurilor și la scăderea consumului de materii prime. Iar Logan s-a transformat într-o poveste de succes nu numai pe piețele mai sărace, cărora le era inițial destinată, ci și pe piețe mai bogate, dar care au simțit atingerea crizei economice.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună