Home Actualitate INCENDIUL din Colectiv - MĂRTURII DIN IN...
Actualitate

INCENDIUL din Colectiv - MĂRTURII DIN INFERN: "Trăiesc o invazie de oameni arși cerând ajutor". "Oamenii s-au călcat în picioare, cățărându-se unii peste alții ca să iasă"

La mai puțin de o zi de la producerea tragediei din Clubul Colectiv, soldată cu 27 de morți și aproape 200 de răniți, oamenii care au reușit să scape teferi povestesc clipele de groază prin care au trecut în seara respectivă.

Jurnalistul Alexandru Matei, de la Ziarul Financiar, este unul dintre cei care s-au aflat, vineri seară, la concertul din Clubul Colectiv în timpul căruia un incendiu devastator a luat viața a 27 de oameni. Jurnalistul povestește clipele trăite, într-un material pe care îl redăm integral.   “Eram undeva la jumătatea clubului când de la artificii a luat foc buretele de pe unul dintre stâlpii de susținere din fața scenei. În primele secunde totul părea sub control, unul dintre bodyguarzi venea cu un mic extinctor să stingă focul.    Făra panică, i-am zis celui cu care am venit la concert să o luăm spre ieșire pentru orice eventualitate. Asta a fost decizia care cred ca mi-a salvat viața.   Într-un interval de nici 10 secunde, timp în care am parcurs câțiva metri, focul a ajuns la tavan, unde s-a extins cu repeziciune. Acesta a fost momentul in care lumea s-a panicat si a început să încerce să iasă din club.    la început, una dintre cele 2 uși de la intrare era blocată/închisă, însa pana am ajuns la ieșire a fost deschisă sau spartă.   În spatele meu era haos, lumea se împingea, tot ce încercam să fac era sa îmi tin echilibrul și sa nu calc pe oamenii căzuți la pământ din cauza îmbulzelii.    Am cazut și eu, dar din fericire reusisem să ies și am cazut in lateral, lângă ușă, dar am reușit să mă ridic repede.  La câteva secunde dupa ce am ieșit sau chiar cand ieșeam, nu imi mai amintesc exact, a iesit un fum negru din club. La cateva minute dupa ce am iesit am incercat sa ma duc spre intrare, sa vad daca pot ajuta, dar a iesit o limba de foc si din nou un fum gros. Primul la fața locului a fost un echipaj de politie, care dupa estimarile mele a ajuns in 15-20 de minute. În scurt timp și pompierii.    Problema echipajelor de interventie cred ca a fost faptul ca pe poarta principala a fabricii nu poate intra o masina de pompieri, a trebuit deschisa o poarta din spate.    După venirea pompierilor au început să scoată oamenii care mai erau înca în club, căzuti la pământ, unii trăiau, dar aveau arsuri grave. Toata lumea era disperata, era un infern acolo, ieșeau oameni arsi sau in stare de soc, care abia mai puteau respira. Erau oameni care strigau “aer, aer”.    La 5-10 minute dupa venirea pompierilor am plecat, era un adevarat infern. Cred că tot ce a luat foc pe tavan a căzut pe oameni. Erau persoane care ieșeau cu parul sau hainele in flacari. A fost o chestiune de secunde între viață și moarte, focul s-a extins în câteva secunde pe tot tavanul.”

“Trăiesc o invazie de oameni arși cerând ajutor. Incendiul, de la 4 artificii”

Într-un mesaj postat pe blogul personal și intitulat: “Cum m-a ocolit moartea pe 30 octombrie”, Alex Teodorescu, care s-a aflat, vineri noapte, în Clubul Colectiv, în momentul izbucnirii incendiului în care au murit 27 de persoane, iar 146 au fost rănite, scrie că a văzut oameni plângând în hohote și strigând după prieteni sau întrebându-se de ce nu au venit pompierii nici după trecerea a 15 minunte de când a fost dat telefon pentru intervenție.

“Scriu asta pentru că nu pot dormi, pentru că în noaptea asta am simțit că trăiesc o invazie de oameni arși din cap până în picioare, fără păr rămas pe cap, cerând ajutor și apă. Oameni plângând în hohote și strigând “Unde e Alina, unde a rămas Alina?”. Aud și acum în timpan oameni care strigau “Unde sunt pompierii, au trecut 15 minute de când am dat telefon”. Văd mame plângând și oameni băgați în saci de către alți oameni cu vestă fosforescentă. Văd cum după ani de zile mă închin și îi mulțumesc lui Dumnezeu că sunt întreg, iar la fiecare final de discuție pe care o am cu cineva zic ‘Doamne ferește”. Dacă m-ar întreba cineva cum arată Apocalipsa, aș zice că arată exact ca această noapte… Si plâng… Și-mi doresc doar să știu că toți am supraviețuit și că peste 3 luni ne vom întâlni toți aceiași 400 care am fost în noaptea asta acolo și vom ciocni din nou beri în Colectiv râzând și aducându-ne aminte despre o lansare de album… Dar n-o să se întâmple asta…”, scrie Alex Teodorescu.

El arată că nu a scris aceste lucruri pentru a face politică sau pentru a face cuiva reclamă sa antireclamă, ci pentru că a trăit-o și pentru că va rămâne cu ea toată viața.

“Nu e nimic poetic în asta… E un coșmar care se va târâi după noi, după fiecare individ care a fost în Colectiv vineri, 30. Tu, cel din afară, s-ar putea să nu înțelegi și să blamezi în stânga și în dreapta. Vina e că s-a aprins un artificiu de tort… Tu ai putea să-ți accepți vina că ai vrut să aprinzi un artificiu sau un chibrit? Eu nu… (…) Am fost în Club Colectiv la lansarea albumului nr. 2 semnat Goodbye to gravity pentru că am vrut să văd cum arată actul artistic al unei formații din România care ne reprezintă afară. Vă asigur că, deși muzica a fost rock, în public nu a existat niciun om care a avut costum de Halloween pe el, care l-a invocat pe Lucifer sau alte mizerii pe care probabil le veți mai auzi în viitor legat de această lansare…”, scrie Teodorescu, adăugând că a fost o lansare de album ca oricare alta.

El a precizat că nu a fost niciun spectacol pirotehnic, ci că “nu a tras nimeni cu tunul, ci au fost doar 4 artificii de tort, 2 puse în fața scenei, două pe 2 stâlpi de susținere ai sălii.

“Nimic prea spectaculos… La fel de bine putea arde și o sufragerie la aniversarea copilului tău pentru că în tort i-ai înfipt 2 artificii care ard 10-15 secunde. Âsta a fost tot spectacolul pirotehnic… Trupa s-a lăudat cu show pirotehnic pentru a atrage publicul, declarația este mult prea pompoasă pentru ceea ce s-a întamplat de fapt..”, a explicat Alex Teodorescu.

El a povestit că pe la jumătatea programului, aceste artificii s-au aprins și, odată cu ele, una dintre artificii a aprins izolația audio a sălii, probabil din burete, că nu a explodat nimic, nicio conductă și că, inițial, nu s-a panicat nimeni, iar solistul Andrei Galut și-a păstrat calmul cerând pe un ton foarte calm un extinctor pentru a remedia problema din scurt.

“Nu a venit acel extinctor. Dumnezeu știe dacă Colectivul avea extinctor și nu s-a implicat nimeni să stingă o flacară, sau nu a existat așa ceva în sală vreodată. Ca oricare alt român care iese din casă, nu ne-am pus niciunul din cei care eram acolo problema “Are Colectivu’ extinctor ca să nu mor în incendiu? N-are. Ok. Nu merg că mor.” Cine face asta? Cine se așteptă la asta? Probabil că după acest incident: toată lumea, dar până ieri absolut nimeni…”, a spus martorul la incendiu.

El a mai precizat că, în opinia sa, cele mai multe localuri, firme, restaurate sau teatre din România ori blocuri u instalație anti-incendiu.

“Câte blocuri din România au instalație anti-incendiu funcțională pe holuri? Și cred că simțim cu toții asta… Totul pare că merge la mica înțelegere… Asta e România noastră, însă nu despre asta vreau să vorbesc… Cum puteam muri cu toții în Colectiv, la fel puteam muri și acasă de la un simplu chibrit aprins aiurea…”, se întreabă martorul.

“Vineri, decedații au murit pentru că au vrut să socializeze pe viu, fără facebook, fără skype și alte rețele de interacțiune, Scriu toate astea pentru că anumite persoane jalnice consideră că persoanele care mergeau în Colectiv erau niște boschetari care trăiau de pe o zi pe alta… Nu oameni buni, nu este așa… Nu mai puneți etichete… Nu mai considerați voi că știți totul… Nu vă mai lăudați că știti voi mai bine cât de sataniști și boschetari sunt oamenii care ascultă concerte live… Este oribil să spui toate astea, mai ales după această tragedie… Vineri, în Colectiv o mică bucată de oameni a venit acolo ca să mai consume artă, Da, ăsta este adevăratul nivel al artei în România. E plin de artiști care cântă în toate halelele cu o singură ușă de acces, e plin de artiști refuzați de radio și tv și care se mai pot întreține doar din concerte live, e plin de artiștii care la concert mai aprind și 4 artificii, numai-numai de s-o mai îndrepta și publicul spre actul artistic live, autentic. Credeți că muzicienii care chiar au ceva de arătat nu ar vrea să profeseze în teatre, sau în localuri amenajate cum trebuie? Credeți că muzicienilor și ascultătorilor lor le place să iasă la o bere numai în subsoluri și în hale părăsite? Ăsta este nivelul concertelor live în România. Acesta este nivelul culturii țării noastre. Sub pământ și în ruine se desfășoară actele artistice. Și proști suntem noi ăștia care încă mai vrem să consumăm așa ceva și nu ne mulțumim cu manele, fufe și caterincă…”, susține Teodorescu.

Potrivit acestuia, majoritatea localurilor din România nu au instalație anti-incendiu pentru că lumea fumează și fumul de țigară declanșează instalația, iar patronii “fentează” controalele pentru că dacă își plătesc toate impozitele “abia ies pe zero”

“De ce au murit oamenii ăștia? De la un artificiu de tort…. Azi noapte unii și-au pierdut viața, alții pielea de pe față. Eu mi-am pierdut doar geaca. De ce? Pentru că sunt un om bun…? Pentru că sunt un om rău…? Dumnezeu să vă țină tari pe voi toți cei care ați trecut sau încă treceți prin tragedia asta! Condoleanțe familiilor celor decedați… Probabil că Dumnezeu știe mai bine… “, își încheie Alex Teodorescu mărturia de pe blog.

Mărturie din infern: Oamenii s-au călcat în picioare, cățărându-se unii peste alții ca să iasă

Delia Țugui, care vineri seară a fost la concertul din clubul Colectiv, împreună cu fiul și soțul său, toți scăpând teferi, rememorează clipele de groază prin care au trecut, povestind că oamenii s-au călcat în picioare, cățărându-se unii peste alții pentru a reuși să iasă.

Delia Țugui, care vineri seară a fost la concertul din clubul Colectiv, împreună cu fiul și soțul său, toți scăpând teferi, rememorează clipele de groază prin care au trecut, povestind, pe Facebook, că oamenii s-au călcat în picioare, cățărându-se unii peste alții pentru a reuși să iasă.

”Am fost la #colectiv. Am scăpat pentru că am stat chiar lângă ușă. Chiar și așa soțul și fiul meu au putut ieși abia după 5 minute, acum fiind în spital intoxicați cu fum. Cum s-a întâmplat? S-a aprins buretele fonoizolant de pe stâlpul din stânga scenei, cel de lângă ușă, de la focul de artificii. Artificiile nu au fost exagerate, păreau relativ inofensive. Problema a fost că buretele cu care erau tapetați stâlpii și tavanul localului este foarte ușor inflamabil. Am văzut cum s-a întâmplat totul, stâlpul cu pricina fiind la un metru, chiar în fața mea. Solistul trupei a avut timp doar să facă o scurtă glumă. Asta nu era prevăzut în program. În secunda următoare și-a dat seama că nu e de glumă și a cerut un extinctor, dar era deja prea târziu”, afirmă Delia Țugui.

Ea spune că în 30 de secunde focul s-a extins pe întreg tavanul, iar oamenii s-au îmbulzit spre ieșire, călcându-se în picioare.

”Lumea s-a îmbulzit către intrare, s-a reacționat relativ repede, dar ieșirea era prea îngustă și oamenii s-au panicat. În spatele meu s-au călcat în picioare, cățărându-se unii peste alții pentru a reuși să iasă. După ce am ieșit afară, am auzit o bubuitură înfundată și am simțit că mă lovește o rafală de aer fierbinte în spate. Mi-a luat foc părul. Am pus mâna să îl sting și m-am ars. Aerul era fierbinte, irespirabil, fumul gros și negru, nu vedeam absolut nimic. Nu știam încotro merg. Am întins mâna și m-am agățat de geaca cuiva care se afla în fața mea și m-a târât după el. Altfel nu aș mai fi putut merge. Eram paralizată din cauza fierbințelii aerului irespirabil, am tras aer în piept și am simțit că mă arde până în stomac. Repet, eram deja afară. Nu cred că a fost o explozie propriu-zisă. Din ceea ce am văzut ulterior la TV, s-ar fi prăbușit tavanul și asta ar fi putut provoca rafala de foc și fum care m-a prins din urmă. Apoi am văzut lumină și am simțit aer curat. M-am uitat înapoi și am văzut o mare grămadă de oameni prăbușiți unii peste alții în ușă. Cei care ieșiseră încercau să-i tragă, dar cei de jos erau prinși sub greutatea celor de deasupra lor. Cineva striga întruna: «Luați-i mai întâi pe cei de deasupra!», dar panica era prea mare. Mulți încercau să ajute, dar era haotic. Prietenii se căutau între ei pe dedesubtul mormanului de oameni prin pipăit, strigându-se pe nume, întrebând: «Tu ești? Unde ești, că nu te văd? Asta e mâna ta?». Era de coșmar. Nu îmi venea să cred că așa ceva e posibil. Mi-am dat seama imediat că cei din partea din spate a barului nu vor mai ieși cu viață de acolo”, adaugă Delia Țugui.

În urma incendiului produs vineri seară în Clubul Colectiv din centrul Capitalei și-au pierdut viața 27 de oameni, iar alți aproximativ 200 au fost răniți. La acest moment, 146 de persoane sunt internate la 12 spitale din București.

Vineri seară, clubul găzduia un concert al trupei Goodbye to Gravity, pentru lansarea unui nou album – “Mantras of war”. Intrarea la acest concert a fost liberă, iar accesul în club s-a făcut începând cu ora 20.30.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună