Incendiile din California continuă să facă ravagii. Un oraș istoric a ars din temelii
Unul dintre cele mai mari incendii din istoria Californiei continuă să facă ravagii. Un oraș istoric a ars din temelii. Orășelul Greenville a fost lovit de „Dixie”, al treilea cel mai puternic și mai întins incendiu din istoria Californiei. Incendiul…
Unul dintre cele mai mari incendii din istoria Californiei continuă să facă ravagii. Un oraș istoric a ars din temelii. Orășelul Greenville a fost lovit de „Dixie”, al treilea cel mai puternic și mai întins incendiu din istoria Californiei.
Incendiul „Dixie” a distrus peste 100 de mii de hectare, iar meteorologii avertizează că situația se va agrava din cauza caniculei și a secetei.
Aproape 5.000 de pompieri luptă cu incendiul. Până în prezent, doar 35% din suprafață este ținută sub control.
Flăcările au distrus locuințe și clădiri administrative din centrul istoric al orășelului Greenville, în doar câteva ore.
Cei 1.000 de locuitori din Greenville au fost evacuați la începutul săptămânii.
Greenville este un orășel din Indian Valley, ce datează din perioada cunoscută drept „Goana după aur”, de la mijlocul anilor 1800.
„Am pierdut totul”, a spus Jose Garcia, în vârstă de 34 de ani, pentru „New York Times”, care și-a evacuat familia, însă a rămas alături de tatăl său, Juvenal Garcia, în vârstă de 70 de ani, pentru a doborî copaci, într-o încercare de a opri focul.
„Am încercat să-l apăr (n.r. orășelul Greenville) până în ultima secundă”, a spus Jose Garcia, care a descris momentul în care și-a dat seama că are doar câteva minute să își pună cei trei câini în mașină și să adune documentele importante pe care le avea în casă, pe măsură ce incendiul se apropia din ce în ce mai mult: „Focul m-a obligat să plec”.
Casele familiei Garcia au fost distruse de incendiu, la fel ca multe alte clădiri din Greenville.
„Nu cred că o să le reconstruim”, a spus Garcia, care și-a pierdut în incendiu și restaurantul pe care îl deținea.