Home Actualitate Încă un hotel de cinci stele în România:...
Actualitate

Încă un hotel de cinci stele în România: Mohammad Murad deschide în iunie primul său hotel de 5 stele pe litoral. Care sunt prețurile

„Politica hotelului este de a nu caza familii cu copii mai mici de șapte ani.“

Încă un hotel de cinci stele în România: Mohammad Murad deschide în iunie primul său hotel de 5 stele pe litoral. Care sunt prețurile
Încă un hotel de cinci stele în România: Mohammad Murad deschide în iunie primul său hotel de 5 stele pe litoral. Care sunt prețurile · Foto: Business Magazin

„Politica hotelului este de a nu caza familii cu copii mai mici de șapte ani.“

Omul de afaceri Mohammad Murad, unul dintre cei mai mari proprietari de hoteluri din țară, care controlează unități hoteliere pe litoralul românesc dar și în Capitală, a finalizat construcția hotelului de cinci stele Phoenicia Royal de pe litoral, pe care îl deschide pe 15 iunie, potrivit oficialilor companiei.

„Prețul unui sejur de trei nopți începând cu 15 iunie este 492 de euro pen­tru cazare în cameră dublă junior cu mic dejun inclus. Nu cazăm familii cu copii cu vârstă mai mică de șapte ani, aceasta este politica hotelului“, a spus un oficial de la departamentul de rezervări.

Unitatea Phoenicia Royal este cons­truită în apropierea complexului turistic Phoenicia Holiday Resort din nordul stațiunii Mamaia. Omul de afaceri controlează în prezent șase unități hoteliere pe litoralul românesc. Sezonul de anul trecut a fost cel mai bun de până acum pentru unitățile pe care le controlează Murad în Năvodari, gradul mediu de ocupare pe toate hotelurile fiind de 94%. Hotelierii din nordul lito­ralului au avut aproape toate camerele ocupate pe întreg sezonul estival.

Murad este unul dintre antrepre­no­rii care au investit în dezvoltarea de la zero a unor unități de cazare pe litoralul ro­mânesc, în contextul în care cele mai multe hoteluri funcționale sunt dez­voltate în perioada comunistă și foarte puține au fost renovate de proprietari.

Omul de afaceri libanez controlează în nordul litoralului hotelul de patru stele plus Phoenicia Luxury din Mamaia, deschis în 2013 în urma unei investiții de aproximativ 5 milioane de euro. Hotelul, care dispune de 180 de spații de cazare, a venit să completeze complexul Phoenicia Holiday Resort din apropiere, care se întinde pe o suprafață totală de 100.000 de metri pătrați.

El mai deține hotelurile Perla Majestic, Majestic Olimp, Majestic Jupiter pe litoral dar și Phoenicia Grand Hotel din București, Phoenicia Express, Phoenicia Comfort  din Capitală.

În București, omul de afaceri a luat recent în concesiune pe 15 ani hotelul Lido de pe Bulevardul Gheorghe Magheru de la familia Angelescu (urmașii doctorului Constantin Ange­lescu), pe care îl renovează cu 3 mili­oane de euro.

Murad anunța recent că are în plan să dezvolte și la munte, pe Valea Prahovei, un complex agroturistic cu 1.000 de locuri, o investiție estimată la 5 milioane de euro.

El a contractat 15 milioane de euro de la băncile locale Banca Transilvania, CEC, Libra Bank și Piraeus pentru toate investițiile pe care le are în plan în hoteluri.

Hotelurile lui Murad sunt controlate prin mai multe companii, printre care Phoenicia Express, care a avut în 2015 afaceri de 27,7 milioane de lei, și Perla Majestic, cu afaceri  de 11,6 milioane de lei. Murad și familia lui mai dețin producătorul de conserve Mandy Foods și lanțul de restaurante Springtime.

Conţinut Business Magazin
Citeşte fără limită restul articolelor cu plată
Abonează-te — 9,90 € / lună